Live Text Ucrainenii au recucerit opt sate în două săptămâni de contraofensivă. Rușii refuză ajutorul ONU în zonele distruse de inundații

Data actualizării: Data publicării:
atacuri rusi
Război în Ucraina Foto: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Din articol
Macron anunță că un sistem de apărare sol-aer cu rază medie a fost livrat Ucrainei Navalnîi lansează din închisoare o „campanie electorală” prin care vrea să-i întoarcă pe ruși împotriva războiului și a lui Putin Londra extinde sancțiunile împotriva Moscovei și vrea să-i forțeze pe ruși să plătească reparații de război Ucrainei GALERIE FOTO Cum arată orașul ucrainean Mariupol după un an de ocupație rusească Lavrov acuză Occidentul că vrea să destabilizeze Rusia înainte de alegerile prezidenţiale Ucraina acuză Ungaria că „ține în izolare” 11 soldați ucraineni pe care rușii i-au predat la Budapesta Prigojin, mesaj ironic pentru Politico: Faceţi-mi rost de avioane de luptă F-35 O imagine cu o maşină încărcată cu explozibili a fost surprinsă la Kahovka de o dronă ucraineană, înainte de ruperea barajului Armata Suediei vrea să recruteze 10.000 de oameni. Oficialii suedezi se tem de un atac al Rusiei Ucraina spune că opt sate au fost recucerite de la forțele ruse în două săptămâni de contraofensivă Kremlinul spune că a refuzat ajutorul ONU după prăbușirea barajului Kahovka din cauza „preocupărilor de securitate” NATO nu va invita oficial Ucraina să adere la Alianță la summitul de la Vilnius Imagini cumplite cu luptele din tranșee. Un cecen de-al lui Kadîrov este împușcat de la mică distanță de un soldat ucrainean Rușii anunță că au zădărnicit „acțiuni teroriste și de sabotaj” în Zaporojie Trupele ucrainene „mai au de lucru” ONU declară că Rusia refuză să permită acordarea de asistenţă în zonele inundate după prăbuşirea barajului Kahovka Administraţia pro-rusă a recunoscut că forţele ucrainene au capturat un sat din regiunea Zaporojie Zelenski: Militarii noştri sunt în mişcare, înaintăm pas cu pas Cele mai importante evenimente din ziua precedentă:

Forțele ucrainene au continuat atacurile în cel puțin patru sectoare ale frontului și au reușit să obțină câștiguri teritoriale „limitate”, se arată în cea mai recentă analiză a situației războiului din Ucraina realizată de Institutul pentru Studiul Războiulu (ISW). În aceste condiții, nu e exclus ca trupele Kievului să-și suspende „temporar” contraofensiva și să ia o pauză operațională. Volodimir Zelenski a vorbit și el despre contraofensiva ucraineană, care intră în a treia săptămână. El a spus că cele mai dificile misiuni sunt în direcţia Tavria, din sud, şi a menţionat unităţi ale armatei ucrainene implicate în operaţiuni, mulţumindu-le, încurajându-le şi dând asigurări că vor avea succes, transmite News.ro.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Macron anunță că un sistem de apărare sol-aer cu rază medie a fost livrat Ucrainei

ACTUALIZARE 23:41 Un sistem de apărare sol-aer SAMP/T cu rază medie de acţiune, de fabricaţie franco-italiană, a fost livrat Ucrainei şi este operaţional în prezent, a anunţat luni preşedintele francez Emmanuel Macron, la patru luni după ce a făcut promisiunea acestei livrări Kievului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Parisul anunţase la începutul lunii februarie livrarea acestui echivalent al sistemului Patriot.

"Sunt bucuros să vă pot anunţa împreună cu colega mea italiană Giorgia Meloni că SAMP/T franco-italian este acum desfăşurat şi operaţional în Ucraina, unde protejează instalaţiile cheie şi vieţile", a declarat şeful statului francez într-un discurs la Paris despre apărarea aeriană şi antirachetă a Europei.

SAMP/T MAMBA este primul sistem antirachetă european cu rază lungă de acţiune. El ar trebui să ajute Ucraina să facă faţă atacurilor dronelor, rachetelor şi avioanelor ruseşti.

Cu acest sistem, radarul şi lansatoarele sale înarmate cu opt rachete Aster cu o rază de acţiune de aproximativ 100 km, "putem contracara o gamă largă de ameninţări aeriene: rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, avioane de vânătoare, elicoptere, drone şi chiar salve de rachete de croazieră cu lovituri multiple", a declarat pentru AFP în decembrie, în România, un soldat francez.

Kievul a cerut de luni de zile sprijin pentru consolidarea apărării sale sol-aer, mai ales după un val de atacuri ruseşti asupra infrastructurii sale critice care au folosit drone iraniene toamna trecută.

Un sistem SAMP/T MAMBA a fost deja dislocat în România pentru a proteja regiunea extrem de strategică a portului Constanţa.

Navalnîi lansează din închisoare o „campanie electorală” prin care vrea să-i întoarcă pe ruși împotriva războiului și a lui Putin

ACTUALIZARE 21:35 Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunțat luni că lansează o „campanie electorală” prin care vrea să-i convingă pe cetăţenii ruşi să se ridice împotriva războiului din Ucraina şi împotriva preşedintelui Vladimir Putin. Declarația vine în ziua când începe un nou proces în care Navalnîi este acuzat de „extremism şi reabilitarea ideologiei naziste”, relatează Reuters şi CNN.

„Astăzi începe un nou proces, care va adăuga mult la sentinţa deja primită. Dar nu vreau să folosesc această zi pentru a stârni simpatie faţă de mine sau faţă de alţi deţinuţi politici. Vreau să îndemn pe toată lumea la acţiune şi să folosesc această zi pentru a anunţa un proiect nou, foarte important. O mare maşină de comunicare. O maşină a adevărului. Nu doar că dorim să o facem, dar o vom face pentru a ne uni forţele în lupta împotriva minciunilor lui Putin şi ipocriziei Kremlinului”, afirmă opozantul într-o declaraţie difuzată de susţinătorii săi.

„Vom desfăşura o campanie electorală împotriva războiului. Şi împotriva lui Putin. Exact aşa. O campanie lungă, tenace, epuizantă, dar fundamental importantă, prin care vom întoarce oamenii împotriva războiului”, adaugă Navalnîi.

Londra extinde sancțiunile împotriva Moscovei și vrea să-i forțeze pe ruși să plătească reparații de război Ucrainei

ACTUALIZARE 21:30 Regatul Unit a adoptat luni o nouă legislaţie pentru extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei și vrea să-i forțeze pe ruși să participe la efortul de reconstrucție a Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

În contextul desfăşurării unei conferinţe pentru reconstrucţia Ucrainei în perioada 21-22 iunie, guvernul condus de Rishi Sunak schimbă regulile asupra sancţiunilor impuse Rusiei pentru agresiunea contra Ucrainei, cu obiectivul de a finanţa reconstrucţia acesteia din urmă, notează într-un comunicat executivul de la Londra, scrie Agerpres.

Ministrul de externe britanic James Cleverly a declarat că, în baza noilor măsuri, cetăţenii ruşi sancţionaţi vor trebui să-şi dezvăluie către Fiscul britanic activele pe care le deţin în Regatul Unit, la fel şi cetăţenii britanici sau companiile britanice ce se află pe lista cu sancţiuni, în caz contrar riscă amenzi sau chiar confiscarea bunurilor.

Citește continuarea AICI

GALERIE FOTO Cum arată orașul ucrainean Mariupol după un an de ocupație rusească

ACTUALIZARE 21:10 A trecut peste un an de când invadatorii ruși au preluat controlul complet asupra orașului ucrainean Mariupol, după luni întregi de lupte dure și o rezistență aprigă a apărătorilor ucraineni la uzina Azovstal. Orașul-port de la Marea Azov, care avea o populație de 480.000 de locuitori înainte de războiul lui Putin, a fost aproape anihilat în asediul brutal al invadatorilor în primăvara lui 2022. Cum arată orașul ocupat de ruși, în imagini:

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Regimul criminal de la Kremlin susține că a anexat orașul împreună cu regiunea Donețk din care face parte în cadrul așa-ziselor referendumuri din septembrie 2022 – o serie de simulacre ridicole pe care regimul Putin le-a orchestrat pentru a oferi „legitimitate” raptului teritorial comis în Ucraina.

Lavrov acuză Occidentul că vrea să destabilizeze Rusia înainte de alegerile prezidenţiale

ACTUALIZARE 20:10 Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat luni Occidentul că, împreună cu SUA, duce „un război hibrid nedeclarat” împotriva Rusiei şi caută să destabilizeze situaţia politică din țară înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, în acelaşi mod în care a făcut-o în Ucraina (în 2014) şi a încercat să o facă şi în Belarus (şase ani mai târziu), scrie EFE, citată de Agerpres.

„Ei şi-au stabilit clar obiectivul să submineze stabilitatea politică a ţării noastre, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale de anul viitor”, a declarat Lavrov la o reuniune a partidului Rusia Unită (de guvernământ), dedicată cooperării internaţionale şi sprijinului pentru diaspora rusă.

„Practica vicioasă de ingerinţă în afacerile interne ale ţărilor suverane nu încetează”, inclusiv prin „ameninţări, şantaj, organizarea de „revoluţii colorate”, a declarat şeful diplomaţiei ruse, denunţând că „Occidentul colectiv”, în frunte cu SUA, duce „un război hibrid nedeclarat” împotriva Rusiei. „Regimul de la Kiev este folosit ca o unealtă, ei furnizează arme şi muniţie moderne naziştilor în Ucraina, trimit instructori şi mercenari”, a afirmat Lavrov.

Citește continuarea AICI

Ucraina acuză Ungaria că „ține în izolare” 11 soldați ucraineni pe care rușii i-au predat la Budapesta

ACTUALIZARE 17:55 Ucraina a cerut din nou Ungaria să-i permită accesul la 11 soldați ucraineni de etnie maghiară care au fost luați prizonieri de armata invadatoare și predați, apoi, guvernului de la Budapesta. Guvernul de la Kiev îl acuză pe cel de la Budapesta că îi ține „în izolare de facto” pe cei 11 militari.

„Toate încercările diplomaţilor ucraineni din ultimele zile de a stabili un contact direct cu cetăţenii ucraineni au rămas fără răspuns”, a afirmat, pe Facebook, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleg Nikolenko.

Potrivit acestuia, cei 11 soldaţi ucraineni proveniţi din rândul minorităţii maghiare din Ucraina şi transferaţi Ungariei în data de 8 iunie „sunt plasaţi de facto în izolare, nu au acces la surse de informaţii deschise, comunicarea lor cu apropiaţii se desfăşoară în prezenţa unor persoane terţe”. „Asemenea acte ale Ungariei (...) pot fi considerate o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene.

El mai afirmă că a fost transmisă o nouă cerere guvernului ungar să-i permită „consulului ucrainean un acces imediat la aceşti prizonieri de război, astfel încât el să poată evalua starea lor psihică şi psihologică, să le explice drepturile şi să le ofere asistenţă consulară de urgenţă”.

Citește continuarea AICI

Prigojin, mesaj ironic pentru Politico: Faceţi-mi rost de avioane de luptă F-35

ACTUALIZARE 17:50 Șeful și fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a cerut ajutorul jurnaliștilor de la Politico Europe pentru a-şi dota armata privată cu avioane de luptă Lockheed Martin F-35, răspunzând în stilul său ironic după ce publicaţia i-a cerut un punct de vedere în legătură cu o investigaţie despre producătorul puştii ruseşti Orsis T-5000, folosită de luptătorii „bucătarului lui Putin”, care a achiziţionat muniţie de la o companie americană.

Evgheni Prigojin, șeful Wagner
Evgheni Prigojin. Foto: Profimedia Images

Într-un mesaj vocal sarcastic, transmis ca răspuns la solicitarea unui punct de vedere, Prigojin a cerut, de asemenea, asistenţă pentru a obţine puşti cu lunetă, mitraliere şi lansatoare de grenade de fabricaţie americană.

„Vă rog să vorbiţi cu contactele dumneavoastră pentru a putea obţine aceste provizii”, a spus Prigojin, ai cărui mercenari au luptat în prima linie a războiului lui Vladimir Putin în Ucraina. „Mai am încă o cerere pentru dumneavoastră”, a continuat Prigojin. „Aşadar: F-35. Dacă este posibil, aşa cum am discutat anterior, să cumpărăm echipamente prin Noua Zeelandă. S-ar putea să fie nevoie să realimenteze în Hawaii, dar nu prevăd o problemă”, a spus acesta.

Citește continuarea AICI

O imagine cu o maşină încărcată cu explozibili a fost surprinsă la Kahovka de o dronă ucraineană, înainte de ruperea barajului

ACTUALIZARE 17:20 O imagine cu o mașină care pare să fie încărcată cu explozibili, parcată în vârful barajului Kahovka cu câteva zile înainte ca acesta să se rupă a fost surprinsă de o dronă ucraineană, potrivit The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fotografia, realizată de o dronă ucraineană, a fost făcută pe 28 mai. În imagine se vede o mașină albă, cu acoperișul tăiat și cu butoaie mari în interior, iar unul dintre acsestea pare să aibă o mină atașată de capac. Un cablu merge de la butoi spre malul fluviului controlat de forțele rusești.

Un oficial din cadrul forțelor speciale ucrainene a declarat pentru Associated Press că mașina a fost probabil plasată acolo pentru a opri avansul ucrainenilor peste baraj și pentru a amplifica o altă explozie, care ar fi pornit din camera mașinilor.

Armata Suediei vrea să recruteze 10.000 de oameni. Oficialii suedezi se tem de un atac al Rusiei

ACTUALIZARE 17:00 Ministerul suedez al Apărării informează că un atac asupra Suediei „nu poate fi exclus”, în contextul războiului din Ucraina. Oficialii suedezi arată într-un raport publicat luni că statul are nevoie de o ”armată mai mare” şi urmează să recruteze 10.000 de oameni.

Documentul subliniază deopotrivă importanța aderării Suediei la NATO, informează AFP, preluat de News.ro. Rusia este angajată într-un „conflict de durată cu întreaga lume occidentală”, a precizat într-o conferinţă de presă Hans Wallmark, deputat al Partidului Moderaţilor (conservator), care prezidează comisia care a întocmit raportul.

„Un atac armat al Suediei nu poate fi exclus”, informează raportul intitulat „Allvarstid” (”Vremuri grele”). În raportul întocmit de către o Comisie alcătuită din oficiali politici și din experţi se mai arată că securitatea Suediei ar fi „asigurată în cel mai bun mod alături de NATO”.

Ucraina spune că opt sate au fost recucerite de la forțele ruse în două săptămâni de contraofensivă

ACTUALIZARE 16:50 Ucraina a anunțat luni că a alungat forțele ruse din opt localități în ultimele două săptămâni.

Un oficial instalat de Rusia a declarat duminică că Ucraina a preluat controlul asupra satului Piatykhatky, din regiunea Zaporojie. Ulterior, rușii au spus că au recucerit localitatea.

Ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a declarat că forțele ucrainene nu numai că au cucerit Piatykhatky, ci au înaintat cu până la șapte km în liniile rusești în ultimele două săptămâni, cucerind 113 km pătrați.

„În cursul a două săptămâni de operațiuni ofensive în direcțiile Berdiansk și Melitopol, opt așezări au fost eliberate”, a spus Maliar pe Telegram.

Kremlinul spune că a refuzat ajutorul ONU după prăbușirea barajului Kahovka din cauza „preocupărilor de securitate”

ACTUALIZARE 16:20 Kremlinul a spus că decizia sa de a refuza ajutorul ONU în zonele Ucrainei aflate sub controlul Rusiei, inundate după distrugerea barajului Kahovka, a fost motivată de preocupări de securitate.

Ieri, ONU a declarat că Moscova a refuzat ofertele de ajutor, chiar dacă numărul morților a crescut și apa murdară a forțat închiderea plajelor din sudul Ucrainei.

Prăbușirea barajului controlat de ruși a provocat inundații în sudul Ucrainei și în părțile controlate de ruși din regiunea Herson, distrugând case și terenuri agricole.

NATO nu va invita oficial Ucraina să adere la Alianță la summitul de la Vilnius

ACTUALIZARE 15:50 Liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. 

„La summitul de la Vilnius şi în cadrul pregătirilor pentru summit, nu discutăm despre lansarea unei invitaţii oficiale”, a declarat el presei după ce s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin.

Imagini cumplite cu luptele din tranșee. Un cecen de-al lui Kadîrov este împușcat de la mică distanță de un soldat ucrainean

ACTUALIZARE 12:00 Imagini cu un puternic impact emoțional de pe frontul din Ucraina. Luptele dure din tranșee sunt surprinse în câteva zeci de secunde filmate de un soldat ucrainean. Imaginile au fost publicate de Forțele speciale ucrainene.

cecen surprins in transee
Lupte dure în tranșeele de pe frontul din Ucraina. Foto: Captură video

Vezi imaginile AICI.

Vezi și VIDEO. Lunetistul „eco” - ultima inovație a ucrainenilor. Un soldat trage din mers, de pe un monociclu electric

Rușii anunță că au zădărnicit „acțiuni teroriste și de sabotaj” în Zaporojie

ACTUALIZARE 11:50 Serviciul federal de securitate rus (FSB) a anunţat luni că a zădărnicit o serie de „acţiuni teroriste şi de sabotaj” ale Ucrainei care vizau autorităţi susţinute de Moscova în teritoriile ucrainene aflate sub controlul forţelor ruse şi că au arestat o femeie în timpul anchetei, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Într-un comunicat, FSB a menţionat că atacurile au vizat oficialităţi ruse din domeniul aplicării legii şi autorităţi instalate de Rusia în regiunea Zaporojie, una dintre cele patru zone ucrainene pe care Moscova a anunţat în toamna anului trecut că le-a anexat. 

În prezent armata ucraineană desfăşoară o contraofensivă pentru a recuceri teritoriile aflate sub controlul ilegal al Rusiei. 

FSB a precizat că a deschis o anchetă penală împotriva unei femei, al cărei nume nu a fost dezvăluit, descrisă drept „complice” în acest caz de „terorism şi posesie ilegală de explozibil”. 

Vezi și VIDEO. Rușii au început să folosească tancurile pe post de „drone-kamikaze” împotriva ucrainenilor

Trupele ucrainene „mai au de lucru”

ACTUALIZARE 11:15 Forțele ucrainene au făcut progrese „limitate” pe o distanță de 30 de kilometri la sud de localitatea Kreminna, informează ISW. Șeful administrației militare din Avdiivka, Vitalii Barabaș, a anunțat că ucrainenii au avansat mai mult de un kilometru la nord de acest oraș, în ultimele două săptămâni.

„Forțele ucrainene au continuat acțiunile contraofensive în vestul regiunii Zaporojie, iar imagini geolocalizate sugerează că forțele ucrainene au intrat în partea vestică a localității Piatîhatki, la 41 km sud-est de orașul Zaporojie și sud-vest de Orihiv”, precizează ISW.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a precizat că rușii continuă să contraatace în regiunile Donețk și Zaporojie (unde au loc principalele acțiuni ale contraofensivei ucrainene) și că trupele Kievulu „mai au mult de lucru”.

„Forțele ucrainene ar putea să suspende temporar acțiunile contraofensive pentru a-și reevalua tacticile, în vederea operațiunilor viitoare. Șeful informațiilor militare estoniene, colonelul Margo Grosberg, a apreciat că, în opinia sa, nu vom vedea acțiuni ofensive în următoarele 7 zile”.

ISW mai notează că trupele ucrainene nu și-au angajat toate rezervele și unitățile în acțiunile contraofensive.

„Pauzele operaționale sunt o caracteristică obișnuită în cazul operațiunilor ofensive, iar această pauză nu înseamnă sfârșitul contraofensivei ucrainene”, precizează ISW.

ONU declară că Rusia refuză să permită acordarea de asistenţă în zonele inundate după prăbuşirea barajului Kahovka

ACTUALIZARE 8:20 Organizaţia Naţiunilor Unite a informat duminică că Moscova a refuzat cererile de a acorda ajutor locuitorilor din zonele controlate de forţele ruse în sudul Ucrainei, afectate de spargerea barajului Kahovka, şi a promis să continue eforturile umanitare, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Explozia care a afectat barajului hidrocentralei a inundat suprafeţe largi şi a creat condiţii dificile pentru mii de persoane rămase fără adăpost sau fără acces la servicii vitale.

Ministrul ucrainean de Interne, Ihor Klimenko, a estimat pe Facebook la 17 numărul morţilor cauzate de distrugerea barajului, amintind, de asemenea, că 31 de persoane sunt încă date dispărute. El a mai spus că aproape 900 de case au rămas sub apă şi peste 3.600 de persoane au fost evacuate.

Declaraţia, emisă de coordonatorul umanitar al ONU pentru Ucraina, Denise Brown, afirmă că Naţiunile Unite "vor continua să se angajeze pentru a căuta accesul necesar"."Îndemnăm autorităţile ruse să acţioneze în conformitate cu obligaţiile ce le revin în temeiul dreptului internaţional umanitar. Ajutorul nu poate fi refuzat persoanelor care au nevoie de el".

Ucraina şi Rusia se învinuiesc reciproc pentru producerea acestui dezastru.

Părţi din regiunea Herson, capturate de trupele ruse în primele zile ale invaziei începute în februarie 2022, rămân sub controlul Rusiei.

Oficialii ucraineni au acuzat în repetate rânduri Rusia că nu a reuşit să evacueze sau să asigure nevoile elementare ale populaţiei din zonele controlate de Moscova.

Kievul a raportat cel puţin un incident de bombardare rusă asupra locuitorilor evacuaţi, în care trei persoane au fost ucise.

Andrei Alekseienko, preşedintele administraţiei instalate de Rusia în părţile ocupate de trupele sale în regiunea Herson, a declarat pe Telegram că numărul morţilor a crescut la 29.

O echipă de experţi internaţionali în drept, care îi asistă pe procurorii ucraineni în ancheta lor, a declarat vineri, în concluzii preliminare, că este "foarte probabil" ca distrugerea barajului să fie cauzată de explozibili plantaţi de ruşi.

Kremlinul a acuzat Kievul că a sabotat acest baraj hidroelectric care deţinea un rezervor de dimensiunea Marelui Lac Sărat din SUA, cu scopul de a întrerupe conexiunea cu o sursă cheie de apă pentru Peninsula Crimeea şi de a distrage atenţia de la contraofensivă şovăitoare împotriva forţelor ruse.

Administraţia pro-rusă a recunoscut că forţele ucrainene au capturat un sat din regiunea Zaporojie

ACTUALIZARE 8:10 Rusia a declarat că forţele ucrainene au capturat duminică satul Peatîhatkî din regiunea Zaporojie în timp ce au suferit pierderi grele, într-o recunoaştere rară din partea Rusiei că a a pierdut teren în Ucraina, informează dpa, potrivit Agerpres.

„Forţele ucrainene au reuşit să preia (satul) sub controlul lor”, a scris duminică pe Telegram reprezentantul administraţiei loiale Moscovei, Vladimir Rogov. Acesta a spus că forţele ucrainene au reuşit să cucerească satul în pofida faptului că au suferit „pierderi colosale” în timpul unor valuri de atacuri, susţinând că sute de soldaţi ucraineni au fost ucişi. Nu a existat o confirmare din partea ucraineană. Zona este acum bombardată cu artilerie din partea rusă cu scopul de a încercui trupele ucrainene, a spus Rogov, menţionând că sunt în curs lupte grele.

Între timp, forţele ucrainene au raportat lupte în mai multe direcţii pe front. Pe reţelele de socializare circulau imagini cu explozii mari şi un incendiu, arătând forţele aeriene ucrainene lovind un mare depozit de muniţii ruseşti în apropierea oraşului Heniciesk, în zona ocupată a regiunii Herson.

Atât Ucraina, cât şi Rusia „suferă pierderi mari” în timp luptelor aprige de pe front, a declarat duminică Ministerul britanic al Apărării în informarea sa zilnică. Conform acesteia, trupele ruse au înregistrat cele mai mari pierderi de la bătălia pentru oraşul Bahmut din martie. Ministerul britanic nu a furnizat o estimare a numărului de morţi şi răniţi.

Raportul afirmă că cele mai intense lupte au loc la Zaporojie, în vestul regiunii Doneţk, şi în apropiere de Bahmut. „În toate aceste zone, Ucraina continuă să desfăşoare operaţiuni ofensive şi a făcut mici progrese”. În sud, pe de altă parte, Rusia are adesea reuşite în „operaţiuni defensive relativ eficiente”.

Ministerul britanic al Apărării publică zilnic rapoarte despre războiul din Ucraina de la începutul acestuia, în urmă cu aproape 16 luni, însă Moscova acuză Londra că duce o campanie de dezinformare.

Zelenski: Militarii noştri sunt în mişcare, înaintăm pas cu pas

„Această săptămână se încheie - o săptămână foarte importantă pentru noi toţi: pentru apărarea noastră, pentru paşii noştri înainte, pentru acţiunile noastre ofensive. Armata noastră este în mişcare: poziţie cu poziţie, pas cu pas, mergem înainte”, a anunţat preşedintele ucrainean care, pentru prima dată de la începutul contraofensivei, al cărei debut este considerat a fi la data de 4 iunie, chiar dacă nu a fost anunţată ca atare, a vorbit mai pe larg despre aceasta spunând că „este timpul să mulţumească tuturor soldaţilor, celor care s-au distins în această săptămână”.

Zelenski a spus că direcţia Tavria, din sud, este cea mai dificilă şi a menţionat câteva dintre unităţile care participă la ofensivă ilustrând diversitatea şi complexitatea operaţiunilor: infanteriştii marini, paraşutişti din batalionul de recunoaştere, membri din brigada de vânătoare, brigada mecanizată, artilerie, o companie de atac cu drone, genişti.

A amintit şi de membrii Gărzii Naţionale, spunând că „băieţii îndeplinesc sarcini în regiunea Luhansk, în apropiere de Bilohorivka”.

Spre deosebire de mulţumirile pe care şi până acum le-a adresat la fiecare discurs, Zelenski a schimbat puţin strategia de comunicare şi dincolo de nominalizările colective ale unor unităţi, a făcut şi unele individuale, numindu-i pe soldaţii care s-au evidenţiat pentru merite deosebite.

„Aş dori să menţionez în special detaşamentele de grăniceri din Luţk şi Liov. Soldatul superior Vasil Kuţik, în direcţia Avdiivka, este foarte eficient în respingerea asalturilor. Vă mulţumim! Sergentul Vadim Drujina, în direcţia Siverski, reuşeşte cu succes să aducă un „minus” soldaţilor şi echipamentelor inamice. Vă mulţumim!”, a spus preşedintele.

Zelenski a precizat că pe parcursul săptămânii trecute, forţele aeriene ucrainne au executat peste o sută de lovituri asupra poziţiilor inamice. În şapte zile, a spus el, au fost distruse aproape trei duzini de rachete şi aproximativ cincizeci de drone de atac.

„Aş dori să îi menţionez, de asemenea, pe apărătorii cerului din regiunea Kievului. Toate rachetele Kalibr şi Dagger (Kinjal) au fost distruse în timpul acestor atacuri, ceea ce înseamnă că vieţile oamenilor noştri au fost salvate”, a arătat Zelenski.

El a infirmat, totodată, că sistemele de rachete Patriot ar fi fost distruse, aşa cum a susţinut Moscova la începutul contraofensivei. „Indiferent cine ce spune în Rusia, că Patriot-urile noastre au fost distruse, ele sunt încă acolo, funcţionează, doboară rachete ruseşti. Şi le doboară cât mai eficient posibil. Nici măcar un singur Patriot nu a fost distrus!”, susţine Zelenski.

Cele mai importante evenimente din ziua precedentă:

  • Peste 60 de ţări aşteptate la conferinţa privind reconstrucţia Ucrainei
  • Putin dă semnale clare, la întâlnirea cu liderii africani, că Moscova nu va mai prelungi acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră şi învinovăţeşte Occidentul pentru criza alimentară
  • Zelenski: Aş dori să le mulţumesc tuturor partenerilor care au făcut noi paşi în sprijinul statului şi poporului nostru în această săptămână
  • Ce le-a spus Putin liderilor africani care încearcă să medieze o pace între Rusia și Ucraina
  • O explozie în tunelul de sub baraj, cauza cea mai probabilă a prăbușirii hidrocentralei Kahovka. Cine controla tunelul (NYT)
  • Ministerul britanic al Apărării: Luptele grele continuă să se concentreze în regiunea Zaporojie
  • Un important punct de depozitare a munițiilor rusești a luat foc lângă Henichesk
  • UE promite Kievului livrări de arme europene în funcţie de nevoile sale
  • Elitele de la Kremlin beau tot mai mult din cauza războiului. Abuzul de alcool îi afectează pe oamenii din jurul lui Putin
  • Cea mai nouă minciună a lui Putin: Șeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, s-ar afla în străinătate
  • Forţele ucrainene au eliberat o localitate din regiunea Zaporojie (oficial pro-rus)
  • Rușii spun că Ucraina a fost „demilitarizată”
  • Plajele din Odesa au fost închise
  • Moscova: Lupte violente în Ucraina

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri