Un oficial ungar critică dur decizia lui Joe Biden care a dat undă verde Ucrainei să folosească rachetele cu rază lungă. Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, unul dintre apropiații lui Vladimir Putin, a transmis un mesaj extrem de dur. Într-un mesaj postat pe o rețea socială, acesta spune că ne așteaptă două luni periculoase, până la încheierea mandatului lui Joe Biden.
Ministrul de externe al Ungariei face referire la ultimele luni de mandat ale președintelui american Joe Biden. Szijjarto spune că în acest interval de 60 de zile, Biden poate lua decizii care pot duce la o "catastrofă la nivel mondial".
"Urmează cele mai periculoase două luni din ultimele decenii. În SUA, un președinte care are capacități care sunt puse la îndoială de mulți, își părăsește biroul în două luni, ia decizii care vor duce la o catastrofă globală", se arată în mesajul ministrului maghiar de Externe.
Avertismentul lui Szijjarto devine și mai dur pe final. "Odată cu victoria lui Donald Trump, Europa a primit o șansă mare de a-și recăpăta pacea. Cu toate acestea, unii oameni nu vor asta, de ambele părți ale Oceanului. Ei, membrii ai elitei politice a Partidului Războiului, au lansat un atac pentru a transforma războiul din Ucraina într-un război mondial. Ca să fie clar: permiterea folosirii rachetelor americane în teritoriile ruse este un risc de război mondial. Și dacă asta se va întâmpla, putem pierde totul", se arată în încheierea textului lui Peter Szijjarto.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Astăzi, Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de pe teritoriul Rusiei chiar în ziua cu numărul 1.000 a războiului declanșat de Vladimir Putin, scrie presa ucraineană, citând surse militare.
Editor : B. G.