Ungaria ar urma să ridice starea de urgenţă, care a stârnit numeroase controverse, pe 20 iunie

Data actualizării: Data publicării:
oameni cu masti pe strada
Foto: GettyImages

Ungaria ar putea ridica starea de urgență, care a iscat numeroase controverse, pe 20 iunie, potrivit Guvernul ungar, scrie Agerpres, citând AFP și Reuters.

"Un proiect de lege care cere guvernului să pună capăt stării de urgenţă este înaintat astăzi parlamentului", a scris ministrul Justiţiei, Judit Varga, pe Facebook, adăugând că "odată cu adoptarea acestei legi, starea de urgenţă ar urma să se încheie la 20 iunie în Ungaria".

Legislaţia de urgenţă adoptată la 30 martie i-a acordat premierului Orban puterea de a guverna prin decret până când cabinetul său declară încheiată pandemia. Unele decrete au restrâns puterile autorităţilor locale şi mijloacele lor financiare pentru a combate pandemia.

Citește și: Democrația, în pericol din cauza coronavirusului. Cum profită de pandemie liderii politici aspiranți la dictatură

Poliţia a anchetat de asemenea zeci de persoane acuzate de "alarmism" după ce au publicat afirmaţii critice pe reţelele de socializare în privinţa gestionării epidemiei.

Mai mulți oficiali europeni și-au exprimat îngrijorarea și criticile la adresa șefului Executivului, acuzându-l pe Viktor Orban că încearcă să slăbească democrația în țara membră a UE.

Comisia Europeană a cerut la începutul lunii mai ca Ungaria, vizată din septembrie 2018 de o procedură judiciară pentru presupuse încălcări ale valorilor fondatoare ale UE, "să revină în clubul ţărilor incontestabil democratice". Budapesta a respins toate aceste critici.

Citește și: SUA, îngrijorate de situația din Ungaria, după ce Viktor Orban şi-a atribuit puteri aproape nelimitate în lupta împotriva COVID-19

"În ultimele luni, guvernul ungar a fost atacat cu acuzaţii fără fundament, însă informaţiile înşelătoare în legătură cu noi s-au dovedit încă o dată false", a scris marţi Judit Varga. Ea a cerut că detractorii "să îşi ceară scuze că au dus o campanie de defăimare, în loc să coopereze în lupta împotriva virusului".

Rugat să clarifice dacă ridicarea stării de urgenţă înseamnă şi anularea puterilor speciale ale premierului, purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, a spus că "prin definiţie cele două merg mână în mână".

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă pe lună un nepalez care lucrează în România. Mai mult decât...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Pedeapsa primită de un bărbat care a forțat o minoră bolnavă și orfană să se prostitueze, câștigând de pe...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...