În plină pandemie, întreaga Europă și-a îndreptat atenția spre Ungaria. Autorităţile UE analizează legea privind starea de urgenţă

Data publicării:
Hungarian PM Orban Makes National Day Address
Premierul Viktor Orban la ceremoniile de 15 martie de la Budapesta. Foto: GettyImages

Întreaga Europă urmăreşte ce se petrece în Ungaria în contextul măsurilor politice autoritare ale ţării cu privire la combaterea coronavirusului, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, scrie Agerpres.

Jourova, comisar european pentru justiţie în fosta Comisie Europeană condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat preocuparea faţă de legea asupra stării de urgenţă, calificând drept problematice în special absenţa unui termen pentru capacitatea executivului de a guverna prin ordonanţe de urgenţă şi incriminarea dezinformării.

Parlamentul de la Budapesta a votat luni un proiect de lege care îi permite premierului Viktor Orban să guverneze prin ordonanţe de urgenţă pe termen nelimitat.

De asemenea, în conformitate cu noua lege, persoanele care publică ceea ce este perceput ca o ştire falsă sau fapte denaturate riscă mai mulţi ani de închisoare.

Autorităţile UE analizează în prezent legea ungară privind situaţia de urgenţă şi vor urmări îndeaproape modul în care aceasta este pusă în aplicare.

"Aceasta nu a venit din senin", a spus Jourova, care supervizează respectarea normelor statului de drept, referindu-se la acţiuni ale guvernului ungar din ultimii ani. "Există o istorie", a adăugat ea.

În acest sens, vicepreşedinta Comisiei Europene a citat, cu titlu de exemplu, procedurile care decurg din articolul 7 al tratatului UE în curs de derulare împotriva Budapestei, menţionând că există multe preocupări cu privire la independenţa mass-media şi la libertatea de expresie în Ungaria, conform dpa.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fost primar acuzat că a angajat asasini plătiți pentru a elimina traficanți de droguri, devenit președinte și...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cum văd investitorii piața imobiliară din România. Ce orașe devin atractive și cum vor evolua chiriile
Newsweek
DOCUMENT Unii pensionari vor primi pensia abia pe 22 ianuarie. Întârzieri și de 12 zile. De ce?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...