Unde se află acum avioanele de război rusești MiG-31 care au aterizat în Belarus în această săptămână

Data publicării:
MiG-31K
Avioanele MIG-31 pot zbura cu viteze de până la 3.000 de kilometri pe oră și pot lansa rachete Kinjal cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri. Foto: Profimedia

Cele două avioane de luptă rusești MiG-31K, capabile să transporte rachete hipersonice Kinjal, care au aterizat la aerodromul Machulyshchi din Belarus, în această săptămână, s-au întors cel mai probabil în Rusia, a raportat grupul Hajun Project, o instituție bielorusă independentă de monitorizare militară, potrivit Kyiv Independent

„Pe baza informațiilor disponibile, știm că, după decolare, MiG-31K-urile nu s-au întors la aerodromul Machulyshchi. Avioanele de vânătoare au luat un curs spre sud, au zburat pe lângă Baranovichi și apoi spre est - spre Federația Rusă”, a postat grupul pe Telegram.

„Astfel, în acest moment, este foarte probabil că MiG-urile au părăsit teritoriul Belarusului după decolare și s-au întors în Rusia”, a adăugat Hajun.

Cele două avioane MiG-31K au aterizat în Belarus pe 9 și 10 octombrie, la un an și jumătate după ultima lor apariție în țară, iar asta i-a determinat pe oficialii ucraineni și experții militari să speculeze că Rusia și-ar fi mutat avioanele de luptă pentru a se sustrage atacurilor ucrainene.

Grupul Hajun a sugerat că aeronavele MiG-31 ar putea fi supuse unor verificări de sistem în Belarus sau ar putea efectua teste cu Forțele Aeriene belaruse.

O altă posibilitate este ca Rusia să se pregătească pentru un atac major asupra Ucrainei, similar cu loviturile în masă din 26 august, care au devastat infrastructura energetică a Ucrainei, a declarat maiorul în rezervă Oleksii Hetman din Forțele Armate Ucrainene.

Avioanele MIG-31 pot zbura cu viteze de până la 3.000 de kilometri pe oră și pot lansa rachete Kinjal cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri.

La începutul invaziei la scară largă, Rusia ar fi avut 12 avioane MiG-31 în serviciu. În atacurile ucrainene cu drone asupra bazei aeriene ruse Savasleyka din 16 august cel puțin un MiG-31 a fost distrus, iar altul avariat, a declarat o sursă din serviciile de informații militare pentru Kyiv Independent.

Alte două atacuri au vizat, de asemenea, aeronavele MiG-31: lovitura asupra bazei aeriane Savasleyka din 13 august, în care un avion a fost avariat și cea asupra aerodromului Belbek din Crimeea ocupată, pe 15 mai, când au fost avariate sau distruse două dintre ele.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”