„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei, susțin surse militare din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Bombardier su-34
Su-34 este cel mai performant bombardier cu dublu rol (poate fi folosit și ca avion de vânătoare) pe care îl are la dispoziție Rusia. Foto: Profimedia Images

Un bombardier rusesc Su-34 ar fi fost doborât sâmbătă deasupra Ucrainei, scriu mai multe canale media din Ucraina, preluând informația postată de un blogger militar rus apropiat de aviația Moscovei. Mai mult, au apărut inclusiv informații că aparatul ar fi fost doborât de un avion F-16 american primit de Ucraina din partea aliaților occidentali. Dacă se confirmă, ar fi prima lovitură a avioanelor F-16 americane împotriva celor rusești și semnul unei posibile schimbări majore a raportului de forțe pe front.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Canalul rusesc de Telegram Fighterbomber a postat sâmbătă poza alb-negru a unui avion bombardier-vânător Su-34, cu mesajul sec „Să vă fie pământul cer, fraților”.

Informația a fost preluată și distribuită de canale ucrainene de pe rețelele sociale, dar și de presa din Ucraina.

Ministerul rus al apărării nu a făcut nicio declarație oficială cu privire la presupusa pierdere a avionului Su-34 și nici Ministerul ucrainean al Apărării nu a comentat.

Cu toate acestea, alte canale Telegram pro-Moscova au furnizat detalii suplimentare, susținând că avionul rusesc a fost doborât la aproximativ 50 km de linia frontului, în timp ce lansa bombe ghidate asupra pozițiilor ucrainene, potrivit Forbes.

Mai mult, potrivit acelorași surse - neconfirmate oficial -, aparatul rusesc ar fi fost doborât de un avion de vânătoare american F-16, primit de Ucraina de la aliații occidentali. Echipajul nu ar fi supraviețuit, menționează sursele.

Dacă se confirmă, ar fi prima țintă rusească doborâtă de un F-16 american în Ucraina și o posibilă schimbare majoră de raport de forțe între cele două tabere inamice.

Informațiile nu au putut fi verificate din surse independente. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Su-34 este cel mai performant bombardier cu dublu rol (poate fi folosit și ca avion de vânătoare) pe care îl are la dispoziție Rusia. 

Editor : A.R. | B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri