Ultimele mesaje transmise de Erdogan și Kilicdaroglu înaintea votului decisiv pentru conducerea Turciei. „Este ultima şansă”

Data publicării:
Kilicdaroglu erdogan
Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kilicdaroglu sunt candidații care duminică vor afla dacă au câștigat funcția de președinte al Turciei. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a îndemnat sâmbătă pe cetăţeni să iasă în număr mare la vot duminică, pentru al doilea tur al scrutinului prezidenţial, în timp ce rivalul său, Kemal Kilicdaroglu, le-a cerut alegătorilor să scoată ţara din „groapa neagră” a celor două decenii de conducere a actualului lider de la Ankara, spunând că este votul „ultimei şanse”, relatează Reuters, preluat de Agerpres. 

Într-un discurs adresat în faţa susţinătorilor săi în cartierul Beykoz din Istanbul în ultimul miting de campanie, Erdogan a făcut apel la o prezenţă mare la urne. 

„Ne grăbim mâine la urne? Vom începe să votăm de la primele ore ale dimineţii? Nu vrem să lipsească nimeni dintre cei care au votat la primul tur”, a spus preşedintele turc, în timp ce mulţimea îi răspundea entuziastă cu „Da”. 

„Să îi încurajăm pe cei care nu au putut să meargă (la urne în primul tur). Vom încheia munca începută la 14 mai, cu o majoritate covârşitoare, sperând să creştem şi mai mult diferenţa mâine?”, a mai afirmat el. 

De partea cealaltă, Kilicdaroglu, care este susţinut de o alianţă de opoziţie formată din şase partide, a spus că toată lumea care iubeşte Turcia trebuie să voteze. 

„Dacă vă doriţi cu adevărat, vom ieşi împreună din această gaură neagră”, a scris el pe Twitter. 

„Fac apel la toţii oamenii, indiferent de viziunea lor sau de stilul lor de viaţă. Este ultima şansă. Toţi cei care iubesc această ţară ar trebui să iasă la urne”, a adăugat Kilicdaroglu. 

Cei doi contracandidaţi vor să îi atragă pe cei 8 milioane de votanţi care nu au mers la urne în primul tur de scrutin. 

Atunci, Erdogan s-a plasat în faţa lui Kilicdaroglu, reprezentantului opoziţiei, iar partidul său, AKP, cu rădăcini islamiste, şi aliaţii acestuia şi-au asigurat o majoritate parlamentară. 

Erdogan a obţinut 49,5% din voturi în primul tur, în timp ce Kilicdaroglu a primit 44,9% din sufragii.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit dezvăluie o navă misterioasă construită de chinezi pregătită să...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani