Vorbim acum despre singurul deputat din Duma de la Moscova, care în urmă cu un an a votat împotriva anexării Crimeii la Rusia, care este și vicepreşedintele celei mai mari companii de petrol şi gaze din Rusia. Acum trăieşte în exil, pentru că autorităţile ruse îi interzic intrarea în propria ţară.
Luca Niculescu: Vă temeţi pentru viaţa dumneavoastră? Sunteţi îngrijorat că ceea ce s-a întâmplat cu Boris Nemţov se va întâmpla şi cu dumneavostră?
Ilya Ponomarev, parlamentar, opoziţia rusă: Sunt în opoziţia politică din 2002, am fost atacat de câteva ori, am nasul spart din cauza unuia dintre aceste atacuri organizate cu ajutorul agenţilor de la Ministerul rus de Interne şi al skinheads (capete rase), neo-nazişti, deci sunt destul de obişnuit şi cred că face parte din „fişa postului”, aşa o percep eu. Am făcut o alegere conştientă că voi lucra în numele constituţiei, voi face tot ce trebuie, am fost deja ales de mai multe ori în Parlament, deci am şi confirmarea faptului că asta vor oamenii de la mine şi restul îl va decide Dumnezeu.
Urmăriți emisiunea PAȘAPORT DIPLOMATIC, sâmbătă, de la ora 22:30.