Parlamentul European a aprobat înfiinţarea Fondului European de Apărare

Data publicării:
parlamentul european foto facebook pontaâ

Parlamentul European a aprobat, marţi, înfiinţarea unui Fond European de Apărare începând cu 2019, pentru dezvoltarea capacităţilor militare ale statelor membre şi promovarea independenţei strategice a Uniunii Europene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Dotarea UE cu o autonomie strategică nu mai este un subiect tabu. Aceasta se concretizează odată cu lansarea unei adevărate politici industriale europene în materie de apărare”, şi-a exprimat satisfacţia europarlamentara franceză Francoise Grossetęte, membră a Partidului Popular European (PPE), raportoarea în acest dosar.

Programul aprobat de europarlamentari marţi, în sesiune plenară, este finanţat cu 500 de milioane de euro pentru perioada 2019-2020. El este precursorul Fondului European de Apărare (FED) care va avea alocate 13 miliarde de euro în bugetul european multianual pentru 2021-2027. O sumă de 4,1 miliarde de euro va fi destinată cercetării, în timp ce 8,9 miliarde de euro vor fi alocate pentru dezvoltarea capacităţilor militare.

FED trebuie să finanţeze proiecte elaborate în cooperare.

Criteriul principal de selecţie va fi excelenţa, pentru că UE trebuie să rămână în frunte în acest sector”, a subliniat Grossetęte.

Astfel, proiectul de drone militare MALE (altitudine medie, anduranţă lungă), realizat în cooperare cu Germania, Italia şi Spania, ar urma să beneficieze de aceste finanţări europene.

Programul a fost înfiinţat pentru proiecte în care cooperează cel puţin trei companii din cel puţin trei state membre ale UE. Acordul stipulează că minim 10% din buget ar urma să fie alocat participării transfrontaliere a întreprinderilor mici şi mijlocii, a precizat la rândul său eurodeputata liberală olandeză Marietje Schaake.

Întreprinderile din ţări ale căror industrii ale apărării sunt mai mici îşi îmbunătăţesc poziţiile, ceea ce este bine pentru Olanda. Trebuie să creăm condiţii de concurenţă echitabile, cu o piaţă a apărării deschisă şi competitivă, în care să combatem protecţionismul”, a declarat ea, subliniind că „lumea noastră actuală instabilă are nevoie de o Uniune Europeană strategică autonomă”.

În acelaşi timp, dezvoltarea şi inovarea de capacităţi europene de apărare nu trebuie să ducă la alienarea aşa-ziselor ţări terţe, precum SUA sau, în curând, Marea Britanie (după Brexit). Trebuie să fie luate măsuri în strânsă cooperare cu NATO”, a insistat europarlamentara olandeză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au în genă doar 20% din strămoșii daci, restul de 50% sunt...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia îndeamnă românii să iasă la vot: "Mi-e frică. În ultimele zile m-am simțit ca în Povestea Slujitoarei...
Film Now
S-a spus că Ariana Grande a luat 15 milioane $ pentru Wicked, iar Cynthia Erivo doar 1 milion. Reprezentanții...
Adevarul
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro. „Am vândut anul trecut cu...
Newsweek
50% în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe și condiții grele. Instanța anunță cum iei banii
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a alertat autoritățile, după ce fiul ei cel mic a căutat pe internet informații despre...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Dolph Lundgren, anunț neașteptat de pe patul de spital, după aproape zece ani de luptă cu cancerul: „A fost o...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...