Noul centru geografic al Uniunii Europene

Data actualizării: Data publicării:
gadheim
Foto: Twitter

Gadheim, un sat minuscul din landul german Bavaria, va deveni în 2019, în era post-Brexit, noul centru geografic al ţărilor ce alcătuiesc Uniunea Europeană, transmite News.ro citând AFP.

gadheim
Foto: Twitter

În 2019, la sfârşitul perioadei prevăzute de negocieri pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cei 89 de locuitori din Gadheim se vor afla în centrul geografic al UE, potrivit specialiştilor de la Institutul Geografic Naţional (IGN) din Paris.

Cei mai mulţi dintre localnici au aflat vestea de la radio, afirmă Jürgen Götz, primarul din Veitshöchheim, o comună apropiată. Gadheim este un sat prea mic pentru a avea un primar. „Am crezut că era o glumă de 1 aprilie”, a declarat, amuzat, edilul german. 

Însă locuitorii din Gadheim sunt foarte mândri de atenţia pe care mass-media a început să o acorde regiunii lor. Ei au ridicat deja un drapel al UE în piaţa centrală a satului.

„Soţul meu a spus întotdeauna că noi suntem centrul lumii”, a glumit Inge Diek, care locuieşte în Gadheim şi este reprezentantă a Federaţiei Germane a Agricultorilor.

„Există o legendă locală potrivit căreia Dumnezeu a sărutat Terra o singură dată, în locul în care se află Veitshöchheim. Gadheim face parte din această comună”, a spus primarul Jürgen Götz.

Cea mai surprinsă de această veste a fost Karin Kessler: pe terenul ei pe care cultivă rapiţă a fost localizat viitorul centru post-Brexit al UE. „E păcat că acest lucru se va produce din cauza Brexit-ului”, spune ea, regretând decizia luată de votanţii britanici.

După părerea ei, unul dintre avantajele majore ale UE constă în traversarea frontierelor fără control vamal, aşa cum se întâmplă atunci când pleacă să îşi petreacă vacanţele în Franţa.

„Şi, în plus, tatăl meu a luptat în Al Doilea Război Mondial. A fost prizonier de război în Franţa. Am motive bune ca să apreciez UE, ce a fost concepută pentru a împăca duşmani istorici”, a explicat ea.

Karin Kessler aşteaptă cu nerăbdare momentul în care Brexit-ul va fi definitiv, pentru a-i arăta tatălui ei drapelul care va fi arborat în mijlocul câmpului ei, pentru a semnaliza centrul UE.

„Dar dacă britanicii se vor gândi mai bine şi vor vota din nou, eu aş fi fericită”, a adăugat fermiera germană.

Cum se deplasează centrul UE

Centrul de gravitaţie al Uniunii Europene este situat în Germania de la 1 mai 2004, odată cu trecerea de la 15 la 25 ţări membre, potrivit specialiştilor de la IGN. Înainte de această dată, centrul UE s-a aflat timp de un deceniu în Belgia.

Dar, după 2004, s-a schimbat de mai multe ori, rămânând pe solul german. Atunci când Croaţia s-a alăturat UE, în iulie 2013, satul bavarez Westerngrund, aflat la 60 de kilometri nord-vest de Gadheim, a moştenit acest statut special.

Îl va pierde odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, spre dezamăgirea primăriţei sale, Brigitte Heim. De când centrul UE s-a mutat în acest sat, „cei de la Munchen, capitala landului, ştiu că Westerngrund face încă parte din Bavaria”, spune ea, deşi dialectul sătenilor şi preferinţa lor pentru Apfelwein (vin de mere) îi apropie mai degrabă de landul vecin Hessa.

Aproximativ 6.000 de persoane din 93 de ţări - inclusiv Australia şi Mongolia - au semnat în cartea de onoare a comunei, păstrată din 2013 la adăpostul unei peluze mărginite de mai multe steaguri: cel al oraşului, al cantonului, al statului regional, al Germaniei şi al UE.

„Credeam că autocarele cu turişti chinezi se vor revărsa aici în fiecare săptămână. Nu s-a întâmplat nimic”, regretă însă un brutar local, Christoph Biebrich, care a creat pâini rotunde speciale, ce aveau în mijlocul lor, scris din aluat, mesajul „Centrul Europei”.

Localnicii din Westerngrund şi din Gadheim au păreri identice într-o privinţă: data viitoare, centrul UE se va deplasa datorită adeziunii unui nou stat membru, nu din cauza unei ieşiri a unei ţări din uniune. „Brexit-ul este un pas înapoi, dar această tendinţă nu poate să continue. Şi, desigur, noi sperăm că Franţa nu o va lua pe acelaşi drum”, consideră Brigitte Heim, făcând aluzie la alegerile prezidenţiale franceze, în care candidata de extrema dreaptă Marine Le Pen, calificată în al doilea tur de scrutin, a anunţat că vrea să organizeze un referendum în legătură cu apartenenţa Franţei la spaţiul UE.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”