Misterul unor fotografii vechi, descoperite de fotograful român Alex Gâlmeanu, a fost rezolvat de jurnaliştii BBC. Povestea a început atunci când românul a cumpărat pe internet un aparat de fotografiat vechi din Marea Britanie. Artistul român a fost surprins când a descoperit în aparat un film nedevelopat - imaginile s-au dovedit a fi de la o nuntă ce părea din anii '70.
După ce a scris pe blogul său că încearcă să afle cine sunt protagoniştii, povestea a fost preluată de presa din Marea Britanie.
În cele din urmă, BBC a primit un semnal de la fratele miresei - Alistair Bremner spune că imaginile sunt de la nunta surorii lui Kathy, a precizat că îi recunoaşte pe invitaţii, dar că rămâne totuşi un mister: britanicul nu ştie cine a făcut fotografiile.