Liderul Transnistriei vrea o separare de R. Moldova după modelul Cehoslovaciei

Data publicării:
sevciuk cu microfoane

Cehoslovacia, stat - federal pentru ceva vreme - a existat din octombrie 1918, când și-a declarat independența de Imperiul Austro-Ungar, până la 1 ianuarie 1993, când Cehia și Slovacia s-au despărțit pașnic, în urma unor negocieri politice. 

Încurajat de ceea ce s-a întâmplat în Crimeea, Evgheni Şevciuk susţine a sosit timpul pentru luarea unei decizii şi în privinţa Transnistriei.

Indiferent cine şi ce va plănui împotriva Transnistriei, noi vom trece şi peste asta. Visul nostru este să avem un stat prosper împreună cu Federaţia Rusă. La referendum, de cinci ori, populaţia a confirmat dorinţa sa. Continuăm conlucrarea cu partenerii şi aşteptăm recunoaşterea internaţională”, a declarat liderul separatist în discursul anual adresat transnistrenilor.

Mai mult, liderul de la Tiraspol susţine că prezenţa frontierei administrative pe Nistru este deja un pas spre recunoaşterea regiunii transnistrene drept stat independent.

Totodată, liderul separatist a anunțat că Tiraspolul nu va mai participa la viitoarea rundă de negocieri cu autorităţile de la Chişinău – care era programată săptămâna aceasta, la Viena - până când Republica Moldova nu va anula accizele la import impuse încă de anul trecut agenţilor economici transnistreni.

În acelaşi discurs, Evgheni Şevciuk a acuzat Chişinăul că se foloseşte de şcolile cu predare în limba română pentru a crea tensiuni în regiune.

„Situaţia şcolilor cu predare în limba română este folosită de Chişinău pentru a crea puncte sensibile. Moldova nu acordă suficientă atenţie, se distanţează.(...) Avem răbdare şi toleranţă faţă de unele declaraţii. Partenerii noştri nu fac paşi concreţi pentru a asigura rezolvarea problemelor. Aceste instituţii nu sunt închise. Nu vrem să turnăm gaz pe foc la subiectul şcolilor”, susține Evgheni Șevciuk.

Declaraţiile liderului transnistrean vin în aceeaşi zi în care preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a atras atenţia că ţara sa s-ar putea confrunta cu mai multe provocări înainte de semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană prevăzută pentru lunia iunie, anul acesta.

La rândul său, noul ministru al Apărării de la Chișinău, Valeriu Troenco, a declarat că măsuri de securitate sporite vor fi decise de armată în perioada următoare, în contextul crizei din Ucraina. „Situaţia regională este complicată, în mai multe oraşe din Ucraina sunt destabilizări, nu excludem că sunt nişte provocări cărora trebuie să le acordăm şi noi atenţie”, a afirmat ministrul Apărării din Republica Moldova, citat de Mediafax.

Situaţia din Ucraina a provocat deja tensiuni şi în Republica Moldova. O parte dintre cei 3.600 de locuitori ai satului Doroţcaia, aflat pe malul drept al Nistrului, vor să organizeze un referendum ca să treacă sub jurisdicţia regimului separatist de la Tiraspol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ședință crucială în Coaliție. Se decide ce pensii vor avea pensionarii din 1 ianuarie. 3 variante
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Halle Berry s-a săturat să i se spună că e frumoasă: "Știu că sunt mai mult decât asta"
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...