Comisia Europeană a încheiat un contract cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de CE.
Contractul prevede furnizarea în primă fază a 200 de milioane de doze, cu posibilitatea de extindere a înțelegerii cu încă 100 de milioane de doze, dacă vaccinul se dovedește sigur și eficient. Statele membre UE pot decide să doneze din "rația" lor către țări mai sărace sau să le redirecționeze către alte țări europene, se mai arată în comunicat.
"Sunt foarte fericită să anunț înțelegerea încheiată azi cu companiile Pfizer și BioNTech de achiziție a 300 de milioane de doze de vaccin. Cu acest al patrulea contract ne asigurăm un portofoliu solid de vaccinuri-candidat, cele mai multe dintre ele aflate într-o fază avansată de testare. Odată ce vor fi autorizate, vor fi livrate imediat și astfel vom fi mai aproape de o soluție durabilă pentru această pandemie", a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, potrivit comunicatului.
Comisia Europeană a mai încheiat astfel de contracte cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.
Un vaccin cu eficiență de 90%
Încheierea acestui contract survine după ce grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.
Datele referitoare la siguranţa vaccinului urmează să fie publicate la sfârşitul acestei luni. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a descris anunţul Pfizer-BioNTech drept o ''veste extraordinară'', dar a avertizat că necesitatea de a depozita acest vaccin la temperaturi extrem de scăzute ar putea complica programele de vaccinare, mai ales în regiunile din Asia şi Africa unde clima este caldă, distanţele sunt mari, iar infrastructura necesară este deficitară sau chiar lipseşte.