Ucraina impune restricții în alimentarea cu energie electrică, la nivel național, din cauza daunelor provocate de atacul Rusiei

Data publicării:
pana de curent in kiev profimedia-0882546539
Pană de curent în Kiev, în luna iunie 2024 Foto Profimedia

Ucraina va aplica de luni „măsuri de restricţie” în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică operatorul reţelei electrice ucrainene Ukrenergo, potrivit AFP.

„De mâine, 18 noiembrie, toate regiunile vor fi constrânse să aplice măsuri de restricţie a consumului” ca urmare a „daunelor provocate instalaţiilor electrice în timpul atacului masiv cu rachete şi drone”, a indicat operatorul pe reţelele de socializare.

Într-un comunicat, Ukrenergo a afirmat că întreruperile temporare vor dura între orele 06:00 şi 22:00, asigurând că lucrătorii săi caută să remedieze avariile cât mai rapid posibil, potrivit Reuters.

După atacul de duminică, oficialii ucraineni au confirmat pagube la infrastructura critică sau întreruperi în alimentarea cu energie electrică de la regiunile vestice Volîn, Rivne şi Liov până la Dnipropetrovsk şi Zaporojie, în sud-est, notează Agerpres.

Amploarea pagubelor este dificil de evaluat, deoarece autorităţile au dezvăluit puţine informaţii cu privire la rezultatul loviturilor şi la starea reţelei energetice, vizată de o campanie aeriană a Rusiei mai devreme în acest an.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a lansat un atac masiv asupra instalaţiilor energetice care alimentează complexul militar-industrial al Ucrainei.

Centralele nucleare din Ucraina şi-au redus producţia de electricitate ca măsură de precauţie în urma atacurilor masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice în acest weekend, a declarat duminică directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit DPA.

Instalaţiile nucleare propriu-zise nu au fost lovite direct de atacurile ruseşti, dar au fost afectate staţiile conectate la acestea, a declarat Rafael Grossi.

După o convorbire cu şeful autorităţilor de reglementare ucrainene, Grossi a indicat că doar două dintre cele nouă reactoare operaţionale din ţară produc electricitate în prezent la capacitate maximă.

„Infrastructura energetică a ţării este extrem de vulnerabilă, având impact direct asupra siguranţei şi securităţii nucleare”, a spus Grossi, adăugând că este esenţial ca centralele nucleare să aibă o sursă sigură de alimentare cu energie electrică.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
profimedia-0935610740
Emmanuel Macron: Putin nu vrea pacea şi nu este pregătit să o negocieze. Ceea ce tocmai a făcut este un semn...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului