Cel puțin opt oameni au murit și alți 49 au fost răniți, duminică seară, la Sumî, în Ucraina, în urma unui atac al Rusiei cu rachetă balistică, informează Kyiv Independent. Președintele ucrainean Volodmir Zelenski a condamnat atacul.
„Un atac cu rachetă asupra unei clădiri cu nouă etaje din Sumî. Știm despre morți și răniți, inclusiv copii. Condoleanțele mele familiilor și prietenilor. Criminalul trebuie pedepsit pentru că a ucis oameni nevinovați”, a spus Zelenski, într-o declarație publicată pe Telegram.
Racheta a lovit și curtea clădirii, provocând pagube importante și lăsând casele din jur fără ferestre, a declarat primarul interimar din Sumî, Artem Kobzar.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
La ora publicări acestui articol, serviciile de urgență continuau să acorde asistență victimelor.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Loviturile rusești împotriva regiunii Sumî au devenit din ce în ce mai distructive în ultimele luni. Bombardamentele sunt o obișnuință zilnică pentru comunitățile din apropierea graniței de nord-est a Ucrainei cu Rusia, locuitorii din așezările de frontieră vulnerabile din regiune fiind supuși mai multor atacuri pe zi.
Editor : B.E.