Ucraina a identificat 511 persoane suspectate de crime de război de la invazia Rusiei din februarie 2022 și a pronunțat deja 81 de condamnări, a declarat joi procurorul general la Kiev, informează Reuters.
Andrii Kostin a făcut declarațiile la o conferință privind crimele de război, unde s-a aflat alături de procurorii șefi din Polonia, Lituania, România și președintele agenției de justiție a UE, Eurojust.
La o conferință de presă, după întâlnire, procurorii au anunțat semnarea unei prelungiri cu doi ani a activității Echipei Comune de Investigație (JIT), o inițiativă a cinci țări ale Uniunii Europene de a ancheta crimele de război din acest conflict.
Rusia a negat că trupele sale comit crime de război, în ciuda faptului că invazia a ucis mii de civili ucraineni.
Echipa procurorilor conduce ceea ce șeful Eurojust Ladislav Harman a numit „cea mai mare investigație a crimelor de război din istorie”.
Procurorul general lituanian Nida Grunskiene a declarat că JIT a vorbit până acum cu peste 5.000 de ucraineni în cadrul investigațiilor lor.
Comentând cele 81 de condamnări, Kostin a recunoscut că majoritatea au fost efectuate fără ca suspecții să se afle în arest.
El a spus că Ucraina vrea să obțină dreptate cât mai repede posibil, în loc să aștepte până la sfârșitul războiului.
„Majoritatea acestor condamnări sunt în absență, dar vorbesc despre faptul că ne facem dreptate chiar acum”, a spus el.
Kostin a adăugat că au avut loc discuții cu peste 40 de țări cu privire la posibilitatea formării unui tribunal pentru crime de război. El a indicat că o decizie cu privire la componența acestui tribunal în acest an ar fi „un semnal puternic”, dar nu a spus mai multe despre când ar putea începe să se facă numiri pentru acest for.
Kostin și Grunskiene au spus că anchetatorii au reușit să stabilească identitățile a trei persoane, toți militanți pro-ruși din regiunea Donețk, suspectați de uciderea regizorului de film lituanian Mantas Kvedaravicius în orașul Mariupol.
Moartea lui Kvedaravicius a fost anunțată de Ministerul Apărării al Ucrainei în aprilie 2022. Kostin a declarat joi că regizorul de film a murit ca urmare a torturii aplicate de cei trei suspecți, inclusiv oase rupte, răni de cuțit și o simulare de execuție.
Regizorul filma un documentar care arăta suferința locuitorilor din Mariupol în timpul unui asediu brutal, de luni de zile, al orașului de către forțele ruse.
Documentarul Mariupolis 2 a fost lansat la câteva luni după moartea sa.
Editor : M.I.