Tot mai mulți ruși susțin folosirea armelor nucleare de către Putin. La cât a ajuns procentul

Data actualizării: Data publicării:
Nuclear atomic bomb explosion, radioactive war weapon, contamination disaster, mushroom fireball
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Numărul ruşilor care susţin o eventuală folosire a armei nucleare a crescut în ultima jumătate de an, pe măsură ce Moscova îşi intensifică retorica privind amenințarea nucleară, arată un sondaj realizat de către Institutul Levada, un organism nonguvernamental clasat drept „agent străin” de către autorităţile ruse, relatează Le Figaro.

Potrivit acestui studiu, procentul ruşilor care se opun folosirii armamentului nuclear împotriva Ucrainei a scăzut de la 52% în iunie 2024, cât era la ultimul sondaj, la 45% în noiembrie.

Invers, numărul persoanelor chestionate care consideră recurgerea la arma nucleară drept justificată a crescut la 39%. Astfel, 11% dintre persoanele chestionate consideră că este „întru totul justificată”, iar 28% că este „mai degrabă justificată”.

Prin comparaţie, persoanele care considerau justificată folosirea armamentului nuclear împotriva Ucrainei reprezentau 34% dintre respondenţi în iunie 2024 şi 29% în aprilie 2023.

Concluziile acestui sondaj au fost prezentate vineri, la 29 noiembrie, într-o conferinţă online.

Şeful Departamentului de cercetare Socio-Culturală al Levada, Aleksei Levinson, declara în această conferinţă că, „după bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki, ideea potrivit căreia un asemenea lucru nu trebuie să se mai repete niciodată s-a răspândit în societatea rusă ca o normă de nediscutat şi necontestată”.  „S-a format o viziune simplă: «aşa a acţionat inamicul nostru, purtătorul răului, deci, noi, care suntem de partea binelui, nu putem, nu trebuie şi nu vom face la fel»”, mai declară acesta.

Propaganda care i-a răzgândit pe ruși

Însă influenţa tot mai mare în viaţa publică a unor experţi militari care resping ideea potrivit căreia nu va exista un câştigător într-un astfel de război, având în vedere cât de distrugător este, a contribuit la schimbarea mentalităţilor, scrie sursa citată.

Astfel, ideea folosirii acestuia a sfârşit prin „a nu mai fi de negândit”. Iar Guvernul şi presa rusă au desfăşurat o propagandă eficientă care, potrivit lui Aleksei Levinson, a „erodat temerile referitoare la folosirea armei nucleare”.

Prin discursul său, Vladimir Putin agită neîncetat de luni de zile ameninţarea armei atomice împotriva Ucrainei şi Occidentului.

La un summit regional organizat în Kazahstan joi, Vladimir Putin a ameninţat să atace centre de comandament de la Kiev cu racheta balistică hipersonică cu rază intermediară de acţiune de tip Oreşnik.

El a folosit pentru prima oară această rachetă hipersonică „invizibilă” cu o săptămâna mai devreme, într-un atac împotriva oraşului Dnipro. Acest proiectil de ultimă generaţie nu era echipat cu focoase nucleare, însă este conceput în acest sens.

Totodată, liderul de la Kremlin a semnat la 19 noiembrie un decret prin care îşi extinde posibilităţile de a recurge la arma nucleară. El a luat această decizie după ce Statele Unite au autorizat Kievul să atace pe teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS.

„Era nevoie să ne adaptăm fundamentele la situaţia actuală”, justifica un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Susţinerea generală a puterii ruse pare în continuare masivă. Ea este de 87% la sfârşitul acestui an, potrivit sondajului Levada, cu peste 20 de puncte procentuale mai mare decât în urmă cu trei ani, înaintea Războiului din Ucraina.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce vehicule pot fi conduse cu permis categoria B în 2025? Se aplică regulile și în spațiul Schengen?
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025