Ilie Bolojan a subliniat importanța Ordonanței „trenuleț”, explicând că, fără adoptarea acesteia, România ar fi ajuns într-o situație economică dificilă, cu un deficit de 11-12%, riscând astfel să intre în incapacitate de plată. Președintele PNL a adăugat că, prin această ordonanță, nu s-au majorat cheltuielile statului, ceea ce a contribuit la menținerea stabilității financiare.
Într-o intervenție la Digi24, preşedintele Partidului Naţional Liberal a afirmat că marele merit al Ordonanţei „trenuleţ” este acela că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că, dacă aceasta nu era adoptată atunci, nu am fi avut un deficit de peste 8%, ci am fi ajuns la un deficit de 11-12%, iar acest lucru însemna că România intra în incapacitate de plată.
Totul este bine cât timp România este o țară stabilă, cât timp echilibrele bugetare sunt respectate și cheltuielile nu scapă de sub control.
„Și dacă este un merit major al acestei ordonanțe «trenuleț», pentru care noi am susținut că acest guvern să se formeze cât mai repede, este că, în primul rând, nu s-au mai majorat cheltuielile statului. Acesta este rolul fundamental al acestei ordonanțe mult hulite pe bună dreptate”, a declarat Ilie Bolojan.
Dacă nu s-ar fi adoptat, vă rog să vă gândiți că nu am fi avut un deficit de peste 8%, ci am fi ajuns la 11-12%, ceea ce ar fi însemnat pentru România intrarea în incapacitate de plată.
El a explicat că, dacă nu era adoptată Ordonanța „trenuleț”, atunci „intrau în cascadă niște indexări, niște chestiuni suplimentare care ar fi dat peste cap în totalitate echilibrele bugetare”.
Așa cum rezultă din textul ordonanței, noi avem în vedere o reducere a cheltuielilor cu 1% din PIB, ceea ce înseamnă aproximativ 20 de miliarde de lei, dar asta nu poți să o anunți și să o faci de pe o zi pe alta.
„În perioada următoare, vom lucra, ne-am organizat în așa fel încât, de peste tot, de unde sunt instituții care nu-și justifică existența în totalitate, unde avem personal excedentar, unde lucrurile pot fi făcute mai ieftin, unde pot fi scăzute cheltuieli, veți vedea această chestiune”, a adăugat liderul PNL.
El a mai declarat că testul coaliției va fi dat în următoarele luni.
Testul acestei coaliții se va da în lunile următoare și, într-adevăr, dacă vom face acest lucru, înseamnă că am înțeles că lucrurile nu mai pot să continue așa. Dacă nu veți vedea această chestiune, atunci înseamnă că nu am înțeles ce s-a întâmplat.
Aceste lucruri vor depinde sigur de atitudinea tuturor partidelor din coaliție, vor depinde de prioritățile pe care ni le vom stabili și de oamenii pe care îi vom nominaliza în lunile următoare pe pozițiile care mai sunt de nominalizat, în așa fel încât să fie oameni care înțeleg că atunci când ești pe o funcție ai o responsabilitate inclusiv personală să elimini risipa și să îi respecți pe oameni”, a mai transmis Ilie Bolojan.
Editor : Ș.A.