Video Studiu. De ce românii refuză să se vaccineze

Data publicării:
Vaccin
Mulți români spun că sunt neinformați cu privire la vaccin. Foto: Profimedia

Medicii de familie au făcut un studiu pentru a vedea de ce refuză românii vaccinul antigripal. Principalele motive par a fi frica de efecte adverse, dar și percepția greșită asupra vaccinării.

Studiul a fost făcut de grupul de vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie. Concluzia este că nu ne informăm, dar nici nu suntem informați de autorități, de medici, asupra acestor vaccinuri. Principala teamă a părinților, dacă vorbim de vaccinarea la copii, este teama de efectele adverse. Oamenii se întreabă și acuză că nu sunt informați despre efectele adverse, cât de des pot acestea apărea. Sunt informații care lipsesc sau de care au nevoie acești oameni.

Autoritățile au făcut studii pe această temă, știu de ce informații au nevoie părinții, dar din păcate nu vin cu o comunicare așa cum ar trebui pentru ca toată lumea să înțeleagă că vaccinul este benefic pentru sănătatea noastră de-a lungul anilor.

De la un an la altul vedem că neîncrederea în vaccin și această neîncredere a crescut și mai mult din pandemie, când a apărut vaccinul pentru covid și multă lume a spus că este un experiment.
Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie, crede că este extrem de important a se găsi o cale prin care sfaturile medicilor să ajungă către ei și că aceste sfaturi sunt în interesul pacienților.

„Am încercat să ajungem la rădăcinile atutudinilor, să vedem de unde provin aceste refuzuri la vaccinare”, explică medicul. „ Din punctul meu de vedere este un fenomen extrem de complex, pe care noi va trebui să îl abordăm cu foarte multă seriozitate în următorii ani, și este nevoie nu doar de intervenția medicilor, este nevoie de o echipă complexă, pentru că fenomenul este complex.”

Gindrovel Dumitra crede că în această echipă trebuie introduși și sociologi și psihologi, astfel încât intervențiile să fie cât se poate de adaptate.

Percepție distorsionată a riscului

Vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie a comentat și cifrele studiului. „Practic, cea mai mare pondere în rândul celor care au refuzat vaccinarea, vorbim de 47,1%, au o percepție distorsionată a riscului. Pur și simplu acești pacienți au afirmat „nu cred că este necesar, nu am făcut niciodată gripă și nu cred că am nevoie de vaccin”. Persoanele respective nu înțeleg că această vaccinare este în interesul dumnealor. O treime dintre acești pacienți, mai precis 34,2%, ne spun că le e teamă. Fie că le e teamă de efecte adverse, fie că le e teamă de înțepătura propriu-zisă, le e frică de injecție. Apoi, 19,5% dintre persoane spun că nu sunt încrezători – spun că nu au suficiente informații despre vaccin sau nu au încredere în vaccin. Totuși, trebuie spus că, chiar dacă noi oferim aceste informații, ei vor refuza în continuare. Este, de fapt, un fel de a evita un răspuns tranșant. Cam acestea sunt cele trei topicuri mari pe care noi le-am identificat.”

Gindrovel Dumitra spune că mai sunt prezente și alte teme. De exemplu, ideile conspiraționiste au fost întîlnite în doar 2,6% din cazuri, adică foarte puțin. La fel de puține sunt și motivele religioase, circa 2,2%.

 

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile...
Digi FM
Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier nebun care subminează statul”
Pro FM
Antonia a trecut peste criticile din mediul online și și-a etalat silueta în toată splendoarea sa. Fanii, în...
Film Now
Cum se înțeleg copiii actorilor Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas. Imagini rare cu Dylan și Carys în...
Adevarul
O fostă Miss a murit într-un accident tragic, în timp de era urmărită de poliție. Avea 27 de ani
Newsweek
Casa de Pensii schimbă ziua când bagă pensia pe card. Majoritatea pensionarilor nu iau 400 lei bonus
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un câine din SUA şi-a împuşcat accidental stăpânul. Cum s-a întâmplat
Film Now
A jucat în toate filmele "Harry Potter", dar a hotărât să-și schimbe total cariera. Sportul dur pe care l-a...
UTV
Imagini rare cu casa de la munte a Andreei Marin. Vedeta și-a transformat singură visul în realitate, într-un...