Amenințările militare ale Chinei împotriva Taiwanului nu vor face decât să sporească sprijinul din partea Statelor Unite și a altor democrații, a declarat Ministerul de Externe din Taiwan, citat de Reuters. Reacția vine în contextul în care China a efectuat exerciții în apropiere, în timp ce mai mulți membri ai Congresului american au vizitat Taipei.
Beijingul i-a acuzat pe parlamentari, printre care și președintele Comisiei pentru Relații Externe din Senatul SUA, Bob Menendez, că prin această călătorie „provocatoare” nu au făcut decât să crească tensiunile.
Într-o declarație transmisă vineri seara, Ministerul de Externe din Taiwan a condamnat reacția „recalcitrantă și ridicolă” a Chinei la această vizită, prima a unui grup de parlamentari americani din acest an.
„Amenințarea cu forța din partea guvernului totalitar al Partidului Comunist Chinez împotriva Taiwanului nu va face decât să întărească voința poporului taiwanez de a apăra libertatea și democrația și va atrage, de asemenea, sprijin pentru Taiwanul democratic din partea Statelor Unite și a partenerilor democratici”, se arată în comunicat.
Taiwanul va întări cooperarea cu Statele Unite și cu alte țări pentru a apăra regiunea Indo-Pacifică liberă și deschisă și pentru a preveni „expansiunea continuă” a Chinei, a spus ministerul.
Senatorul Ben Sasse, unul dintre cei șase parlamentari care au vizitat Taiwan și s-au întâlnit cu președintele Tsai Ing-wen, a declarat că China nu poate agresa Statele Unite. „Poporul american nu iubește tiranii, în schimb îi susține pe oamenii iubitori de libertate din Taiwan”, a spus el.
Taiwanul a fost încurajat de sprijinul oferit de SUA, prin administrația Biden, care a vorbit în mod repetat despre angajamentul său „puternic” față de insula guvernată democratic.
Guvernul Taiwanului susține că doar cei 23 de milioane de locuitori ai insulei își pot decide viitorul.
Într-un mesaj video, președintele Tsai Ing-wen a transmis că invadarea Ucrainei de către Rusia demonstrează amenințarea cu care se confruntă democrațiile din partea regimurilor autoritare. „Poziția Taiwanului este de a susține suveranitatea, democrația, de a fi alături de țări care au aceleași opinii și de le ajuta”, a spus ea.
China a desfăşurat vineri exerciţii militare în jurul Taiwanului, în contextul unei vizite în insulă a unor membri ai Congresului SUA. Beijingul a trimis fregate, bombardiere şi avioane de luptă în Marea Chinei de Est şi în zona din jurul Taiwanului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Comandamentului pentru teatrul de operaţiuni estic al Armatei de Eliberare a Poporului, conform televiziunii publice chineze, citată de Reuters.
Editor : G.M.