Vaporul rusesc Ursa Major, scufundat în Marea Mediterană, a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine compania proprietară

Data actualizării: Data publicării:
Nava cargo rusa ursa major profimedia-0949750521
Nava cargo rusească Ursa Major, fotografiată de Marina Portugheză. Vaporul s-a scufundat pe 24 decembrie Foto: Profimedia

Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse.

Compania Oboronloguistika a precizat într-un comunicat că „consideră că un atac terorist ţintit a fost efectuat la 23 decembrie 2024 împotriva navei Ursa Major”, fără a indica cine l-a comis şi de ce. „Trei explozii consecutive” au avut loc în navă înainte ca apa să intre în ea, a adăugat compania, potrivit News.ro.

Doi marinari sunt daţi dispăruţi după scufundarea acestei nave cargo aparţinând unei companii dependente de Ministerul Apărării, în apele internaţionale ale Mediteranei, a indicat marţi diplomaţia rusă, circumstanţele incidentului rămânând de clarificat.

Nava cargo Ursa Major cu 16 membri ai echipajului la bord, toţi cetăţeni ruşi, „s-a scufundat după o explozie în sala motoarelor”, potrivit comunicatului de presă al ministerului. Paisprezece marinari au fost salvaţi şi duşi în portul spaniol Cartagena, iar „doi sunt daţi dispăruţi”, a adăugat acesta.

Potrivit serviciilor spaniole de salvare maritimă, Ursa Major „a emis o alertă «luni seara, la aproximativ 105 km de coasta oraşului spaniol Almeria, pe fondul »condiţiilor meteorologice nefavorabile”.

O secţiune a Comitetului rus de anchetă, organismul însărcinat cu principalele investigaţii din ţară, a anunţat marţi deschiderea unei anchete privind o „încălcare a normelor de siguranţă a transportului maritim”, fără a oferi alte detalii.

Ambarcaţiuni spaniole au fost trimise pentru a prelua cei 14 supravieţuitori, înainte ca o navă de război rusă să preia operaţiunile de salvare, potrivit serviciilor de salvare spaniole.

Nava de marfă este cea mai mare navă aparţinând companiei Oboronloguistika, care face parte din Ministerul rus al Apărării şi oferă, de asemenea, servicii civile de transport şi logistică.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri