Fostul preşedinte american Bill Clinton, în vârstă 78 de ani, a fost internat luni într-un spital din Washington D.C., după ce a făcut febră, relatează Agerpres, care citează AFP.
„Preşedintele Clinton a fost internat la spitalul Georgetown University în această după-amiază pentru teste şi rămâne sub observaţie după ce a contractat febră. Moralul lui este bun şi este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite”, a anunțat adjunctul şefului său de cabinet pe reţeaua socială X, Angel Urena.
Preşedinte al Statelor Unite din 1993 până în 2001, Bill Clinton a fost internat ultima oară în 2021, când a dezvoltat o infecţie urinară care s-a transformat în septicemie.
În 2004, a suferit o intervenţie chirurgicală de cvadruplu bypass coronarian pentru a elibera patru artere blocate, precum şi o angioplastie în 2010.
Bill Clinton, un democrat care a câştigat Casa Albă la începutul anilor 1990, a efectuat două mandate prezidenţiale care au dus la prosperitatea Americii, însă au fost umbrite de scandaluri, printre care celebra afacere Monica Lewinsky, amintește sursa citată.
După președinție, el s-a dedicat acțiunilor umanitare împreună cu fundaţia sa sau misiunilor diplomatice de vârf, însă a ajuns tot mai mult în umbra soţiei sale, Hillary Clinton, candidată înfrântă de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă în 2016.
Editor : I.V.