Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP.
„Există ţări care au (baterii) Patriot, iar ceea ce facem noi este să continuăm să mobilizăm aceste ţări”, a spus Austin la o audiere în Camera Reprezentanţilor.
„Eu însumi am discutat cu liderii mai multor ţări, chiar aici, în ultimele două săptămâni, pentru a-i încuraja să furnizeze mai multe echipamente”, a continuat el, fără a preciza care sunt aceste ţări.
Germania a anunţat mai devreme luna aceasta că va furniza Kievului încă o baterie Patriot, a treia de acest fel pe care o oferă Ucrainei de când a început războiul cu Rusia. Celelalte state membre ale UE care au în dotare astfel de sisteme sunt Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia, notează AFP, citată de Agerpres.
Subiectul a fost abordat săptămâna trecută la o reuniune a miniştrilor europeni de externe şi ai apărării, care au promis suplimentarea ajutorului pentru Ucraina în materie de apărare antiaeriană, dar fără să anunţe noi angajamente pentru furnizarea unor sisteme americane Patriot, cerute insistent de Kiev.
Oficiali din ţările ce au în dotare astfel de sisteme afirmă că este dificil să le furnizeze Ucrainei, întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.
„Nu avem suficiente (sisteme) Patriot pentru a le putea oferi în acest moment”, a explicat premierul polonez Donald Tusk. „Nimeni nu se aşteaptă la acest lucru de la Polonia, ca stat din prima linie (...), toţi înţeleg că trebuie să ne protejăm propriul nostru spaţiu aerian, inclusiv în incidentele legate de rachetele ruseşti”, a argumentat el.
Editor : Liviu Cojan