Joe Biden a devenit oficial președintele Statelor Unite ale Americii, după ceremonia de învestire în funcție care s-a desfășurat miercuri fără incidente. Din calitatea sa de șef al statului, primul lider străin cu care va dialoga va fi premierul canadian Justin Trudeau, anunță purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Jen Psaki.
Cei doi lideri "vor discuta cu siguranţă despre relaţia foarte importantă" dintre Statele Unite şi Canada, precum şi despre "decizia sa privind oleoductul Keystone", a adăugat aceasta, informează AFP, citată de Agerpres.
Proiectul acestei conducte între Statele Unite şi Canada, susţinut de Ottawa dar criticat de ecologişti, a fost lansat în 2008, anulat pentru prima dată de Barack Obama din motive de mediu şi apoi reînviat de Donald Trump din motive economice. Revocarea ordinului predecesorului său a fost una din promisiunile de campanie electorală ale lui Biden, ca parte a planului său de combatere a schimbărilor climatice.
Primele contacte externe ale preşedintelui Joe Biden vor fi rezervate partenerilor şi aliaţilor SUA, a mai precizat Psaki.
"El consideră că este important să reconstruim aceste relaţii şi să abordăm provocările şi ameninţările cu care ne confruntăm în lume cu SolarWinds", a spus ea, referindu-se la atacul cibernetic masiv asupra SUA detectat în decembrie şi atribuit Rusiei de serviciile secrete americane, mai scrie sursa citată.
Donald Trump, al cărui mandat a fost marcat de relaţii tensionate cu aliaţii tradiţionali ai Washingtonului, a acuzat China ca fiind sursa acestei intruziuni în software-ul guvernului american şi a mii de companii private.
Momentan nu este planificat niciun contact cu preşedintele rus Vladimir Putin, a adăugat Jen Psaki.
Editor : A.A.