Joe Biden a semnat 17 decrete în prima zi ca președinte. SUA revin în Acordul pentru climă de la Paris și în OMS

Data publicării:
Joe Biden semnează primele sale decrete ca președinte
Joe Biden semnează primele sale decrete ca președinte Foto: Profimedia

În primele ore după ce a devenit președinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măștii și păstrarea distanței în toate clădirile federale. Celelalte au inversat o serie de decizii luate de Donald Trump: a demarat procedura de revenire a Statelor Unite în Acordul de la Paris și a blocat retragerea din Organizația Mondială a Sănătății. Alte măsuri vizează oprirea construcției zidului de la frontiera cu Mexicul și protejarea tinerilor imigranți.

„Cred că unele lucruri pe care le vom face vor fi îndrăznețe și vitale și nu e alt moment mai bun să începem decât astăzi. Voi începe prin a-mi respecta promisiunile făcute poporului american. Avem multe de făcut. Acestea sunt doar decrete prezidențiale, sunt importante, dar avem nevoie de legislație pentru multe dintre lucrurile pe care le vom face. Primul ordin pe care îl voi semna are legătură cu pandemia de COVID-19 și va impune, după cum am tot spus, purtarea măștilor, păstrarea distanței fizice în clădirile federale și în mijloacele de transport care fac legătura între state și așa mai departe. Este primul pe care îl semnez”, a declarat Joe Biden.  

„Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum”, a mai spus Joe Biden, anunțând revenirea Washingtonului în Acordul de la Paris. Preşedintele democrat promisese în campania electorală că va readuce SUA în acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă.

Fostul preşedinte Donald Trump notificase ONU în privința intenţiei SUA de a părăsi acordul în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.

Un alt ordin semnat de Joe Biden vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar reautorizat de preşedintele Donald Trump.

O altă decizie luată de Biden este de a pune capăt interdicţiei de călătorie instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat copiilor imigranţilor.

Noul preşedinte a dispus, de asemenea, revocarea unui ordin naţional de urgenţă care a constituit baza pentru realocarea de fonduri federale în vederea construirii unui zid de-a lungul frontierei SUA-Mexic.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...