Biden, după confruntarea cu Trump: Nu mai dezbat ca altădată. Dar nu m-aş fi prezentat dacă nu credeam că pot face această muncă

Data publicării:
Joe Biden
Joe Biden Foto: Profimedia

"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi, cu o zi înainte, informează AFP.

"Vă dau cuvântul meu de Biden. Nu m-aş fi prezentat din nou (candidat în alegeri) dacă nu credeam, din toată inima mea şi din tot sufletul meu, că pot face această muncă", a spus preşedintele american în faţa susţinătorilor săi la Raleigh, în Carolina de Nord (sud-est), stat pe care el are "intenţia să-l câştige", scrie Agerpres.

Biden a avut în dezbatere o prestaţie slabă şi adesea incoerentă, lucru care a alimentat discuţia despre vârsta prea înaintată a actualului preşedinte democrat, care la 81 de ani doreşte un al doilea mandat. Impresia lăsată este că i-a lipsit siguranţa de sine în faţa contracandidatului său, cu doar trei ani mai tânăr decât el, dar care a vorbit mai energic şi hotărât.

Vorbind cu o voce răguşită - tabăra lui a susţinut că era răcit -, repetând adesea ce spusese deja sau pierzându-se în fraze confuze, Biden a provocat dezamăgire chiar şi printre susţinătorii săi.

Vicepreşedinta sa, Kamala Harris a recunoscut că liderul de la Casa Albă a avut un început "laborios" al dezbaterii, dar ea crede că totuşi el a terminat "puternic".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Alba care se gospodărește singur datorită localnicilor, e unic în România. Aceștia își construiesc...
Digi FM
Soțul Ilenei Stana Ionescu, prima declarație după moartea actriței: “Nu și-a luat adio de la mine. Săraca...
Pro FM
Babs rupe tăcerea despre adevăratul motiv pentru care ea și Dorian Popa s-au despărțit: „Asta ne-a afectat...
Film Now
Will Smith, prima piesă rap după 7 ani: Când m-am simţit cel mai rău în viaţa mea, muzica a fost întotdeauna...
Adevarul
O iubire cât o viață. Marea poveste de dragoste dintre Ileana Stana-Ionescu și soțul ei: „Prima oară, nu mi-a...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Eroul României la Euro 2024. A fost orfan de ambii părinți
Digi FM
Explozie de cereri pentru terenuri la 10 eurocenţi/mp. Campania inedită a transformat o comună din...
Digi World
De ce-i ciupesc țânțarii pe unii oameni mai mult decât pe alții. Ce explicații au reieșit în urma mai multor...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Millie Bobby Brown, vacanță cu părinții soțului în Sardinia. Imagini cu actrița din „Stranger Things” și fiul...
UTV
Babs dezvaluie motivul despartirii de Dorian Popa: "Asta ne-a afectat relatia"