Șeful armatei din Myanmar s-a numit premier, la șase luni după ce a preluat conducerea țării printr-o lovitură de stat

Data actualizării: Data publicării:
Generalul Min Aung Hlaing
Generalul Min Aung Hlaing. Sursa foto: Profimedia Images

Generalul Min Aung Hlaing, șeful juntei militare din Myanmar, s-a numit prim-ministru într-un guvern provizoriu, la șase luni după ce armata a preluat conducerea țării printr-o lovitură de stat, informează CNN.

Într-un discurs susținut duminică, Min Aung Hlaing a promis să organizeze alegeri până în 2023 și a anunțat că administrația sa este pregătită să colaboreze cu un emisar regional străin.

Anunțul și discursul generalului Min Aung Hlaing au venit la exact șase luni după ce armata din Mynamar a preluat conducerea de la guvernul civil, acuzând o fraudă în alegerile câștigate de partidul lui Aung San Suu Kyi. Comisia electorală din Myanmar a respins acuzațiile de fraudă. După lovitura de stat, Aung San Suu Kyi a fost acuzată de mai multe infracțiuni și trimisă în judecată de armată.

Guvernul provizoriu condus de generalul Min Aung Hlaing va prelua conducerea în Myanmar de la Consiliul de Administrare al Statului (SAC), organism format după lovitura de stat, condus tot de Min Aung Hlaing.

"Pentru a se ocupa de îndatoririle țării mai rapid, ușor și eficient, Consiliul de Aministrare al Statului a fost înlocuit de un guvern provizoriu", a anunțat televiziunea de stat Myawaddy.

În discursul său, Min Aung Hlaing a promis din nou că va restaura democrația, spunând: "Vom îndeplini prevederile stării de urgență până în august 2023".

La scurt timp după lovitura de stat, liderii armatei au promis noi alegeri în decurs de doi ani. Referirea generalului la luna august din 2023 a fost interpretată de unele publicații locale ca o extindere a termenului cu șase luni.

Generalul Min Aung Hlaing a mai spus că administrația sa va lucra alături de un emisar special numit de Asociația țărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Miniștrii de externe ai țărilor membre ASEAN urmează să se întâlnescă luni și vor să numească un emisar special însărcinat cu încheierea violențelor și înlesnirea dialogului între armată și rivalii săi.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”