Lovitura de stat și războiul civil care a urmat au distrus economia statului Myanmar, iar aproape jumătate din populația țării a ajuns să trăiască în sărăcie. Dezastrul a împins o nouă generație de femei din câmpul muncii înspre prostituție: doctorițe, profesoare, asistente și alte femei cu o educație profesională sunt obligate să își vândă corpul ca să supraviețuiască, scrie The New York Times.
Este greu de monitorizat câte femei sunt implicate în această activitate, dar prezența lucrătoarele sexuale pe străzile orașelor din Myanmar este tot mai evidentă.
În interviurile realizate de NYT, șase femei – patru femei cu pregătire profesională care au apelat la prostituție și două activiste pentru drepturile femeilor – au spus că tot mai multe femei educate își vând sexul ca să își câștige existența.
După lovitura de stat din februarie 2021, atunci când armata a preluat conducerea statului, femeile s-au aflat în fruntea protestelor în Myanmar. Ele au mărșăluit pe străzi și și-au agățat sarongurile pe sârmă ca să îi oprească pe soldați, folosindu-se de o superstiție birmană bazată pe credințe budiste potrivit căreia să atingi sau să treci pe sub hainele intime ale unei femei aduce ghinion – de aici și denumirea de Revoluția Sarong.
A apărut atunci un licăr de speranță în legătură cu desființarea patriarhiei profund ancorate în societatea Myanmarului. Dar creșterea alarmantă a cazurilor de prostituție reprezintă o nouă lovitură pentru femei, care au fost abuzate sexual de armată timp de decenii.
Între timp, speranța că suferința poporului ar putea lua sfârșit în curând s-a evaporat. Junta militară a pierdut mult teren în fața rebelilor, dar controlează în continuare orașele principale din Myanmar, acolo unde prostituția este în ascensiune în bordeluri, barurile de karaoke, cluburile de noapte și hoteluri.
După șapte ani de medicină, May își împlinise în sfârșit visul de a deveni doctor. Dar la doar o lună după ce a absolvit facultatea și și-a găsit un loc de muncă, speranțele ei s-au năruit.
Armata a preluat puterea în Myanmar, iar economia țării, care deja suferea după anii de pandemie, a început să se clatine. Prețurile au explodat și salariul lui May – care era echivalentul a 415 dolari pe lună – s-a evaporat rapid.
Tatăl ei suferea de o boală de rinichi și May a devenit din ce în ce mai disperată.
Atunci le-a întâlnit pentru prima oară pe fetele care ieșeau la întâlniri cu bărbați pentru bani. Făceau de două ori mai mulți bani decât May. Câștigurile erau promițătoare, chiar dacă însemna că va trebui să facă sex cu bărbați străini.
„Este dificil să accepți că în ciuda anilor mei de studiu pentru a deveni doctor, acum fac acest tip de muncă doar ca să îmi câștig existența”, a spus May (26 de ani), care a lucrat ca prostituată de mai bine de un an în Mandalay, al doilea oraș ca mărime din Myanmar.
La fel ca celelalte femei intervievate, May a cerut ca numele ei complet să nu fie publicat, întrucât familia ei nu știe cum își câștigă ea banii, iar prostituția este ilegală în Myanmar.
Zar era asistentă într-un spital privat din Mandalay care a fost închis de junta militară pentru că doctorii care lucrau acolo s-au alăturat protestatarilor.
O prietenă i-a oferit o altă cale de a face bani – calea prostituției. Înainte de prima zi de muncă, Zar (25 de ani) a spus că s-a uitat la filme pornografice ca să își dea seama ce va trebui să facă.
Primul ei client a fost un bărbat chinez care arăta de 40 de ani și vorbea foarte puțină birmană și nu știa deloc engleză. La un moment dat, el a încercat să facă sex fără prezervativ, dar Zar a insistat că trebuie să îl folosească.
„A durat în jur de 20 de minute, dar pentru mine a părut o eternitate”, a povestit Zar. „A fost pură suferință.”
Într-o singură noapte, Zar a câștigat 80 de dolari, bani pe care îi câștiga înainte într-o lună de zile.
„Mă simt puțin rușinată să fac munca asta”, a spus Zar. „Nu îmi oferă vreo plăcere, este doar o necesitate.”
Disperarea le forțează pe femei să încalce legea și să își vândă trupul. Cele care sunt prinse de poliție trebuie de multe ori să plătească mită ca să fie eliberate, ceea ce adaugă încă un nivel de risc.
Myanmar, un stat cu o populație de 55 de milioane de oameni, are o istorie lungă de regimuri militare. Atunci când a venit la putere un guvern democratic, în 2011, clasa de mijloc a început să prospere. Acum, numărul de persoane din acest grup s-a redus cu 50%, potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
În Mandalay, Su lucra ca doctor și făcea parte din comunitate. Ea a povestit despre vacanțe în Singapore, India și Nepal și ieșiri în oraș la cină cu prietenii.
După lovitura de stat, prețurile unor produse de bază precum ouă și pastă de dinți s-a triplat. Ea a fost nevoită să își risipească toate economiile și să ia masa mai rar. Costul unei mese obișnuite a crescut cu peste 160% față de cum era înainte, potrivit datelor unui centru internațional de cercetare.
În 2023, Su (28 de ani) a fost nevoită să trimită poze cu ea dezbrăcată unei patroane de bordel care i-a făcut legătura cu clienții. Când are o întâlnire cu un client, părinții lui Su cred că ea lucrează în tura de noapte la spital.
„Am vrut să fiu o pediatră și să ajut copiii, dar lovitura de stat și situația financiară a familiei mele nu mi-au lăsat nicio altă opțiune”, a spus Su. „Este departe de viața la care visam.”
Fabricile de haine erau cândva colacul de salvare al multor femei din satele din Myanmar și ar fi oferit 1,6 milioane de joburi până în 2026, potrivit estimărilor. Multe dintre ele sunt acum închise, iar companiile care le dețineau au plecat din Myanmar după lovitura de stat.
Mya (25 de ani) a spus că a încercat să își găsească de lucru într-o astfel de fabrică, după ce soțul ei a fost împușcat și ucis de soldați în timpul protestelor din 2021. Dar nimeni nu angajează.
Mya a fost nevoită să vândă tot ce avea de valoare și a apelat la prostituție ca să își susțină fiica de trei ani.
„Oameni s-ar putea să mă judece, dar ei nu înțeleg cum este să își fie foame, să privești cum copilului tău i se face foame și să nu ai nimic”, a spus Mya. „În fiecare zi mă rog pentru o cale de salvare.”
Editor : Raul Nețoiu
