Vladimir Putin vrea să negocieze cu NATO pentru ca Alianța să nu se apropie de graniță cu arme „care ameninţă” Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin tine un discurs cu militari cu uniforme de gala in spate
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus, Vladimir Putin, vrea să înceapă negocieri cu NATO pentru a împiedica Alianţa să se extindă spre estul Europei, inclusiv cu arme, aproape de frontierele Rusiei, informează EFE.

„În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă”, a declarat el în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin.

„Propunem în acest sens să începem negocieri de fond”, a spus Putin, care a subliniat că Rusia are nevoie de „garanţii juridice”, întrucât ţările occidentale „nu şi-au respectat angajamentele verbale”.

„În special, toată lumea ştie despre promisiunile verbale că NATO nu se va extinde spre Est, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Pe scurt, preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate şi continuă să fie ignorate”, a subliniat liderul rus, referindu-se la extinderea aliată către ţările din fostul bloc comunist în 1999 (Polonia, Ungaria şi Republica Cehă) şi 2004 (Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia şi Letonia).

„Nu cerem condiţii speciale. Înţelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât şi ale tuturor ţărilor euro-atlantice. Situaţia calmă şi stabilă trebuie să fie garantată pentru toţi (...), fără excepţie”, a adăugat Putin.

El a denunţat faptul că unele ţări încearcă să limiteze dezvoltarea Rusiei, recurgând la sancţiuni şi instigând la tensiuni la graniţele sale, transmite Agerpres.

„Ameninţarea la frontierele noastre occidentale este în creştere. Este suficient să ne uităm cât de aproape de graniţele Rusiei s-a apropiat infrastructura militară a Alianţei Atlantice. Pentru noi, acest lucru este mai mult decât grav”, a subliniat el.

Citește și Putin susține că ajutorul NATO pentru Ucraina este „o linie roșie”. SUA spun că orice agresiune a Rusiei va avea un răspuns „serios”

Din acest motiv, a explicat preşedintele rus, Moscova ia măsuri „tehnico-militare”, deşi a insistat că a acuza Rusia că ameninţă pe cineva este „cel puţin iresponsabil”.

În urmă cu două săptămâni, Putin i-a cerut ministrului său de externe, Serghei Lavrov, să negocieze „garanţii de securitate pe termen lung” cu Occidentul.

Rusia a fost acuzată în ultimele săptămâni că a adunat peste 90.000 de soldaţi în apropierea graniţelor cu Ucraina cu scopul de a invada ţara vecină în timpul iernii.

Miercuri, Lavrov a acuzat Kievul că a concentrat un număr mare de trupe în Donbas, scena unui conflict din 2014.

Citește și Stoltenberg: Ucraina este un partener foarte important al NATO iar Alianţa va sprijini țara

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...