Galerie Foto Rușii au organizat un protest al luminilor, de Ziua Îndrăgostiților, pentru a-l susține pe Alexei Navalnîi

Data actualizării: Data publicării:
tanar rus care creaza o inima cu degetele
Rușii organizează proteste cu lumânări aprinse de Ziua Îndrăgostiților pentru Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Susținătorii lui Alexei Navalnîi au organizat, duminică, adunări în mai multe zone din Rusia, în ciuda avertismentelor că ar putea fi arestați. Rușii au aprins luminile de la telefoane mobile și unii chiar lumânări. 

Susţinătorii au fost chemaţi să aprindă lanterne, telefoane sau lumânări timp de 15 minute, în seara de Sfântul Valentin, şi să posteze pe reţelele de socializare fotografiile cu acţiunile lor, scrie Reuters, citată de Mediafax.

„Putin este frică. Navalnîi este dragoste. De aceea vom câștiga", a scris Leonid Volkov, unul dintre apropiații lui Navalnîi pe Twitter, când a chemat oamenii să se adune.

Rușii organizează proteste cu lumânări aprinse de Ziua Îndrăgostiților pentru Navalnîi. Foto: Profimedia Images
Rușii organizează proteste cu lumânări aprinse de Ziua Îndrăgostiților pentru Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Navalnîi a fost arestat luna trecută la întoarcerea din Germania, unde s-a tratat după ce a fost ortăvit, în Siberia, cu ceea ce multe țări occidentale spun că este un agent neurotoxic. El a fost arestat pe 2 februarie pentru încălcarea eliberării condiționate.

El îl învinovățește pe Putin pentru otrăvire, iar țările occidentale iau în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei. Kremlinul neagă orice implicare.

Un alt activist a cerut femeilor să formeze un lanț uman pe o arteră pietonală din Moscova, duminică după-amiază, în sprijinul soției lui Navalnîi, Iulia, și a altor femei afectate de represiunea poliției. Peste 100 de femei s-au prezentat pe Arbat, în centrul Moscovei, pentru a forma lanțul, înfruntând frigul și vântul, ținând o panglică albă de peste 100 de metri lungime, mai scrie sursa citată. Nu au existat ciocniri cu poliția. Un alt lanț, însă mai mic, a fost format în St. Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Putin a dat vina pe pandemie pentru alimentarea protestelor și a încercat să minimizeze rolul lui Navalnîi. Vorbind la o ședință a redactorilor șefi ai presei majoritar pro-guvernamentale săptămâna trecută, Putin a refuzat să-i spună lui Navalnîi pe nume, referindu-se la el ca „inculpatul”.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...