Alegeri prezidențiale în Rusia. Cum a reușit Putin să se mențină aproape 20 de ani la putere?

Un fost ofiţer KGB se află la conducerea ţării de peste 18 ani. Iar Vladimir Putin nu are emoții pentru obţinerea, duminică, a celui de-al patrulea mandat de președinte. El, încarnează, cu autoritate, ambiţia unei Rusii Mari, care-şi regăseşte puterea, comentează AFP, preluată de News.ro.

„Nimeni nu voia să ne vorbească, nimeni nu voia să ne asculte. Ascultaţi-ne acum!”, le-a transmis el occidentalilor în ultimul mare discurs pe care l-a susţinut în faţa membrilor Parlamentului, la începutul lui martie, când a prezentat noi arme „invincibile”. Însă, dacă şeful statului, în vârstă de 65 de ani - care a ajuns la conducere în 2000, într-o ţară cu o putere instabilă şi cu o economie şubredă - este lăudat de mulţi dintre concetăţenii săi, este lăudat înainte de toate pentru că a fost omul care a adus stabilitate și prosperitate. Iar asta, mulţumită petrolului. Și cu preţul unui recul clar al drepturilor omului şi libertăţilor, potrivit criticilor săi.

Pe scena internaţională, cel care a catalogat dispariţia Uniunii Sovietice drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea” a depus eforturi să restaureze influenţa Rusiei în lume, aflată în dificultate după implozia URSS şi după anii haotici ai regimului lui Boris Elţîn.

Prin ce metodă? O luptă perseverentă şi încăpăţânată, în care a exploatat semnele de slăbiciune ale adversarului, după cum explica, în 2013, chiar Vladimir Putin, deţinător a unei centuri cu opt dani în judo. Îi răspundea astfel unui rus care îi ceruse să facă totul pentru ca, în sfârşit, să „prindă din urmă şi să depăşească” America, un vechi slogan din epoca sovietică.

O tehnică aplicată, de altfel, cu succes în Siria, unde intervenţia militară a Rusiei, începând din 2015, în susţinerea regimului de la Damasc, a schimbat cursul războiului şi i-a permis lui Bashar al-Assad să rămână la putere, spre marea nemulţumire a Occidentalilor, oarecum depăşiţi.

Putin îmbrăcase, cu un an înainte, în 2014, hainele restauratorului „Marii Rusii”, anexând peninsula ucraineană Crimeea, după ce a fost ocupată de trupe ruse şi în urma unui referendum considerat ilegal de comunitatea internaţională. Această operaţiune i-a sporit prestigiul acasă, dar a declanşat cea mai rea criză de la sfârşitul Războiului Rece între Rusia şi Occident, care acuză, în plus, Moscova că susţine militar şi financiar o rebeliune separatistă prorusă în estul Ucrainei, ceea ce Kremlinul dezminte.

Pasionat de sport, preşedintele rus a căutat totodată să-şi impună ţara ca putere sportivă, dar şi de această dată cu preţul unei crize internaţionale. Rusia a organizat în 2014 Jocurile Olimpice cele mai scumpe din istorie, în staţiunea balneară Soci, şi va găzdui în vara lui 2018 evenimentul sportiv cel mai urmărit pe planetă, Campionatul Mondial de Fotbal. Însă visurile Kremlinului sunt umbrite de acuzaţii de dopaj instituţionalizat, în urma publicării raportului McLaren în 2016.

Moscova a negat mereu cu vehemenţă aceste acuzaţii, însă ele i-au costat pe atleţii ruşi participarea la JO-2016 de la Rio şi au condus la excluderea Rusei de la JO-2018 de la Pyeongchang.

„LOVEŞTE PRIMUL”

Născut pe 7 octombrie 1952 într-o familie de muncitori care ocupa o cameră într-un apartament comunitar la Leningrad (Sankt Petersburg), Vladimir Putin nu părea prin nimic predispus să ajungă, într-o bună zi, la „aurul” Kremlinului.

„Eu provin dintr-o familie modestă, am trăit mult timp această viaţă”, povestea Vladimir Putin pe un site dedicat biografiei sale. În tinereţe, pe străzile Leningradului, declara el în 2015, a învăţat un lucru: „Dacă lupta este inevitabilă, trebuie să loveşti primul”.

Absolvent de Drept, el intră în KGB, în care devine agent de informaţii externe. Va fi trimis în misiune din 1985 în 1990 la Dresda, în Germania de Est, un post mai degrabă modest.

După căderea URSS, agentul KGB se reciclează şi devine consilier pentru Relaţii Externe al noului primar liberal al Sankt Petersburgului, Anatoli Sobceak (nimeni altul decât tatăl unei „contracandidate” a lui Putin în actuala cursă electorală, Ksenia Sobceak - n.r.), iar apoi începe pentru Putin o ascensiune fulgerătoare.

În 1996, el este chemat la Moscova ca să muncească la Kremlin. Numit, în 1998, la conducerea FSB, succesorul KGB, este desemnat un an mai târziu premier de către preşedintele Boris Elţîn, aflat în căutarea unui succesor capabil să-i garanteze securitatea după retragere.

Elţîn şi anturajul său au fost seduşi de discreţia şi eficienţa acestui bărbat cu început de chelie şi o privire sfredelitoare. Unii apropiaţi ai lui Elţîn credeau la acea vreme că aveau să-l poată manipula uşor, însă Vladimir Putin trece la reconstruirea autorităţii statului, formând o „verticală a puterii” ce depindea doar de el.

Cultivând deja imaginea unui dur, pe 1 octombrie 1999, în urma unui val de atentate, el angajează al doilea război în Cecenia, un conflict sângeros, marcat de atrocităţi ale armatei ruse şi bombardarea oarbă a oraşului Groznîi. Acest război va fi fundamentul popularităţii sale în Rusia şi se va afla la originea imaginii sale de bărbat puternic căruia nu-i este frică de decizii dificile.

Atunci când Boris Elţîn demisionează, la sfârşitul lui 1999, şi-l desemnează pe premierul său să-i succeadă, Vladimir Putin se impusese deja drept noul om cel mai puternic în ţară.

Ales uşor în 2000, Putin îşi accelerează acapararea puterii sprijindu-se pe „structuri ale forţelor” (servicii secrete, poliţie, armată) şi pe apropiaţii săi de la Sankt Petersburg.

Citiți și: Averea lui Vladimir Putin, un secret bine păzit 

CONTESTARE

Rapid reușește să-și fidelizeze  anumiți „oligarhi”, nişte oameni de afaceri care au făcut avere profitând de privatizări obscure în anii '90. Pe unii îi exclude de la jocul politic şi îi încarcerează pe cei reclacitranţi, ca de exemplu pe patronul grupului Iukos, Mihail Hodorkovski, eliberat în 2013 după zece ani de detenţie.

Citiți și:  Un Kremlin al morților suspecte. Lista oponenților otrăviți în ultimii ani

Kremlinul pune la punct şi posturile de televiziune, a căror libertate de ton din anii '90 deranjează. De-acum micul ecran este în serviciul lui Vladimir Putin.

În 2008, limitat de Constituție la două mandate consecutive, Putin îi încredinţează Kremlinul, pe o perioadă de patru ani, premierului său Dmitri Medvedev şi preia şefia Guvernului.

Anunţarea, la sfârşitul lui 2011, a intenţiei sale de a reveni la putere pentru un nou mandat, extins la şase ani, provoacă un val fără precedent de contestare.

Mobilizarea se pierde după realegerea sa uşoară, în primăvara lui 2012, urmată de o nouă strângere a şurubului societăţii civile, adoptarea unor legi considerate restrictive de opoziţie şi o reprimare sporită a oricărei forme de contestare.

Citiți și: INVESTIGAȚIE. Rudenie și obscuritate. Bogătașii misterioși din cercul interior al lui Vladimir Putin

Viața misterioasă a fostei soții a lui Vladimir Putin. Liudmila și-a detestat rolul de primă doamnă

Extrem de discret cu privire la viaţa sa privată, lui Vladimir Putin, tatăl a două fete, divorţat în 2013, îi place să dea impresia unui om cu gusturi simple, care duce o „viaţă obişnuită” şi căruia-i plac romanele istorice şi muzica clasică, aşa cum a declarat într-o întâlnire cu tineri ruşi.

Citiți și: Fundația fostei soții a lui Putin încasează milioane de dolari din închirierea unei clădiri istorice

El flirtează însă cu cultul personalităţii şi nu ezită să-și regizeze anumite apariții publice, efectuând demonstraţii de judo, galopând pe cal la bustul gol în taiga sau stingând un incendiu la manşa unui bombardier cu apă.

Citiți și: FOTO. Trucurile lui Putin înainte de alegeri

DIGIPEDIA|  Eu, Putin - Un portret