Rusia avertizează că nu va mai tolera „provocări” în apele Crimeei. Oficial: Vor fi respinse cu „metode de o duritate maximă”

Data publicării:
Distrugătorul HMS Defender al Royal Navy și un avion Eurofighter al RAF, în cadrul unor exerciții navale
Distrugătorul HMS Defender al Royal Navy, în centrul unui incident militar cu Rusia în Marea Neagră Foto: Profimedia Images

Rusia nu va mai tolera „provocări” în apele Crimeei, cum a fost incidentul în care a fost implicat luna trecută distrugătorul britanic HMS Defender, a declarat miercuri secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al preşedinţiei ruse, Mihail Popov.

„Acest tip de acţiuni va fi respins cu metode de o duritate maximă, indiferent cărui stat îi aparţine transgresorul”', a spus Popov într-un interviu acordat cotidianului Rossiiskaia Gazeta.

El a calificat drept „provocare premeditată” incidentul în care a fost implicat pe 23 iunie distrugătorul britanic HMS Defender care, potrivit Moscovei, a pătruns circa trei kilometri în interiorul apelor ruseşti. Rusia consideră că apele din apropierea Crimeei anexate îi aparţin, în timp ce Londra a dat asigurări că nava sa efectua o traversare paşnică dinspre portul ucrainean Odessa către Georgia. Aceasta, în condițiile în care Marea Britanie, ca și Uniunea Europeană și SUA, nu recunosc anexarea Crimeei de către Rusia, pe care o consideră ilegală.

„'Le sugerăm adversarilor noştri să mediteze foarte adânc dacă merită să desfăşoare astfel de provocări, ţinând cont de capacităţile Forţelor Armate ale Rusiei”, a spus oficialul rus, potrivit Agerpres.

El a estimat că, judecând după declaraţiile oficialilor britanici, care au insistat asupra principiului „liberei navigaţii”, nu este exclus să continue „acţiunile provocatoare ale navelor britanice”.

„Din nefericire, forţele navale ale ţărilor NATO au fost alese drept instrument de presiune şi provocare contra Rusiei folosind o interpretare arbitrară a dreptului maritim internaţional şi a tradiţiilor navigaţiei”, a mai spus Mihail Popov.

În 23 iunie, autoritățile de la Moscova au anunțat că o navă militară rusă a tras focuri de avertisment asupra distrugătorului HMS Defender al Marinei Regale britanice, iar un avion rusesc a lansat bombe în calea sa, după ce nava NATO a intrat în apele ruseşti din Marea Neagră.

Ministerul britanic al Apărării a negat însă incidentul, spunând că nava „executa o trecere pașnică prin apele teritoriale ale Ucrainei, conform legislației internaționale”, iar rușii probabil „desfășurau un exercițiu cu trageri de artilerie în Marea Neagră”.

Un corespondent BBC aflat la bordul distrugătorului HMS Defender a spus că vasul de război a fost survolat de mai mult de 20 de avioane rusești și încadrat în mers de două nave rusești de coastă, care s-au apropiat mult, încercând să-l oblige să-și schimbe direcția.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”