Joe Biden a răspuns miercuri celor care vorbesc despre vârsta lui după anunţul candidaturii sale la prezidenţialele din 2024, spunând că se simte bine.
"Mă simt bine. (...)În ceea ce privește vârsta mea, datele sondajelor despre care tot aud spun că am o evaluare favorabilă (n.r. - din partea cetățenilor) între 42 și 46 la sută. Toți cei care au candidat pentru realegere erau într-un moment ca acesta în aceeași poziție. Nu e nimic nou în asta. O spuneți de parcă aș fi cu adevărat sub apă.", a răspuns preşedintele democrat de 80 de ani la o întrebare despre vârsta sa în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său sud-coreean, Yoon Suk Yeol, la Casa Albă.
"Sunt încântat de această perspectivă", a adăugat Joe Biden. "Ceea ce se întâmplă în următorii doi, trei, patru ani va determina cum va arăta următorul deceniu", a adăugat liderul administraţiei de la Washington.
Totodată, el a subliniat că posibilul său rival republican, Donald Trump, reprezintă "un pericol" pentru democraţia americană.
Întrebat despre Donald Trump, 76 de ani, preşedintele Biden a afirmat: "Îl cunosc bine şi ştiu pericolul pe care îl reprezintă pentru democraţia noastră".
"Am mai trecut prin toate acestea", a subliniat el.
Joe Biden şi-a anunţat marţi candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, promiţând că va reda "demnitatea" Americii clasei muncitoare.
Dacă democratul dă dovadă de o rezistenţă neobişnuită, jongland între crize internaţionale şi reforme uriaşe, principalul său handicap rămâne vârsta. Niciodată americanii nu au ales un preşedinte atât de în vârstă şi niciun candidat nu le-a cerut să-i lase cheile Casei Albe până la 86 de ani.
Editor : G.M.