Președintele Venezuelei, declarație de război civil către protestatari: „Ce nu am obținut prin voturi, vom obține prin arme”

Data actualizării: Data publicării:
Proteste violente Venezuela - AFP Mediafax Foto-LEO RAMIREZ

Nicolas Maduro se ține cu toate forțele de scaunul de președinte al Venezuelei, țară care se cofruntă de trei luni de zile cu proteste violente și cu o implozie din temelii a sistemului economic.

Pe măsură ce numărul morților continuă să crească pe străzile din Caracas, președintele venezuelan Nicolas Maduro amenință cu dezlănțuirea unui riposte armate din partea susținătorilor săi dacă guvernul va fi răsturnat, relatează The Guardian.

„Dacă Venezuela va fi aruncată în haos și violență, iar Revoluția Boliviană va fi distrusă, vom merge la luptă. Nu vom renunța niciodată și ceea ce nu am reușit să obținem prin voturi, vom obține prin intermediul armelor. Vom elibera patria cu armele”, a declarat Maduro la un miting transmit în direct.

Afirmațiile liderului de La Caracas au venit pe fondul izbucnirii unui val de furturi din magazine de alcool, din întreprinderi și supermarketuri în ultimele zile, la 100 de kilometri distanță de capitala Venezuelei, în orașul Maracay.

Între timp, un elicopter poliţist a aruncat grenade peste clădirea Curţii Supreme, într-un incident denunţat de către preşedintele Nicolas Maduro drept un ”atac terorist” la Caracas. Curtea Supremă a jucat un rol crucial în actuala criză politică, prin luarea unor decizii în favoarea extinderii puterilor preşedintelui şi a limitării legislativului controlat de către opoziţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri