Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a avertizat că Israelul a depăşit "liniile roşii" prin intensificarea ofensivei în Fâşia Gaza, iar asta "ar putea determina" alte părţi "să treacă la acţiune", relatează France Presse.
Iranul este un fidel susţinător al grupării palestiniene Hamas, aflată în prezent în război cu Israelul din 7 octombrie, data unui atac sângeros fără precedent al combatanţilor grupării islamiste în sudul Israelului.
Drept represalii, Israelul desfăşoară de atunci bombardamente neîncetate asupra Fâşiei Gaza, iar recent le-a intensificat. "Crimele regimului sionist au depăşit liniile roşii, ceea ce ar putea determina pe toată lumea să treacă la acţiune", a avertizat preşedintele Raissi într-un mesaj postat pe X (ex-Twitter).
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
"Washingtonul ne-a cerut să nu facem nimic, dar ei continuă să aducă un sprijin amplu Israelului", a adăugat el. Într-un interviu acordat canalului Al Jazeera, Raissi a precizat că "Iranul consideră de datoria sa" să susţină "axa rezistenţei", care cuprinde grupări armate precum Hamas şi Hezbollah în Liban. Dar, a adăugat el, "grupările de rezistenţă sunt independente în opiniile lor, deciziile lor şi acţiunile lor".
Washingtonul a imputat Iranului o parte din responsabilitatea atacurilor care au vizat în ultimele zile trupele americane în Siria şi în Irak, rănind circa 20 de soldaţi americani. Preşedintele Joe Biden a adresat "un mesaj direct" liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, pentru a-l avertiza împotriva oricărui nou atac al acestor grupări. "SUA cunosc foarte bine capacităţile noastre" militare şi "ştiu că ele sunt imposibil de învins", a avertizat Raissi în interviul pentru Al Jazeera.
Iranul a salutat "succesul" atacului lansat de Hamas în 7 octombrie, afirmând totodată că nu ar fi fost implicat în acesta.
În cursul atacului, 1.400 de persoane au fost ucise în sudul Israelului, în majoritate civili, iar alte circa 230 au fost luate ostatice de Hamas, potrivit autorităţilor israeliene.
Gruparea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, susţine că peste 8.000 de palestinieni, în majoritate civili, ar fi fost ucişi în bombardamentele israeliene.
Potrivit lui Raisi, "ţările care nu-i susţin pe palestinieni trebuie să explice pentru ce nu îi apără pe cei care sunt ucişi, în timp ce îşi apără legitim ţara şi pământul", notează AFP, citată de Agerpres
Editor : G.M.