Galerie Foto O catedrală din Kiev a fost transformată în centru de vaccinare. Preot: „Facem acest lucru în beneficiul întregii societăți”
Data publicării:
Catedrala patriarhală greco-catolică din Kiev s-a transformat într-un centru de vaccinare, în condițiile în care Ucraina se confruntă cu un nou val al pandemiei de coronavirus și cu o creștere a deceselor legate de COVID-19, pe fondul unei rate de vaccinare scăzute, relatează laprensalatina.com.
După slujba de dimineață, preoții părăsesc Catedrala Învierii lui Hristos pentru a face loc personalului medical. Într-o încercare disperată de a încuraja ucrainenii să se vaccineze, Ministerul Sănătății a cerut ajutorul bisericii pentru a stimula campania de vaccinare.
Doar aproximativ 20% din populația Ucrainei a fost vaccinată împotriva COVID-19.
„Vedem multă dezinformare despre COVID și vaccinare. De aceea, atunci când Ministerul Sănătății a întrebat dacă suntem dispuși să deschidem un centru de vaccinare în biserica noastră, liderul nostru, Patriarhul Sviatoslav, a fost imediat de acord”, a spus preotul Andrei Bondaruk, șeful biroului de presă al Bisericii greco-catolice din Ucraina.
„Facem acest lucru în beneficiul întregii societăți”, a adăugat el.
Ucraina are în prezent unul dintre cele mai ridicate niveluri de mortalitate din cauza COVID-19 din lume. Ministerul Sănătății a raportat 24.747 de noi infectări și 652 de decese în ultimele 24 de ore.
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni să se vaccineze și a comparat pandemia cu un război.