Venezuela a renunţat să o expulzeze pe ambasadoarea Uniunii Europene de la Caracas, au anunţat şeful diplomaţiei europene şi ministrul de externe venezuelean, informează Agerpres, citând AFP.
"Guvernul venezuelean a decis să anuleze decizia luată pe 29 iunie 2020, prin care ambasadoarea Isabel Brilhante Pedrosa, şefa delegaţiei UE la Caracas, a fost declarată persona non grata", precizează comunicatul dat publicităţii la Bruxelles în urma unei discuţii telefonice între cei doi responsabili.
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi ministrul de externe venezuelean Jorge Arreaza "au convenit asupra necesităţii de a menţine cadrul relaţiilor diplomatice, în special în momente când cooperarea între cele două părţi poate facilita căile dialogului politic", se precizează în comunicat.
"Ambii au convenit să promoveze contactele diplomatice între cele două părţi la cel mai înalt nivel, în cadrul unei cooperări sincere şi în respectul dreptului internaţional", conchide comunicatul.
UE a îndemnat marţi Venezuela să revină asupra deciziei de a o expulza pe reprezentanta sa şi a avertizat că va lua "măsuri de reciprocitate" împotriva ambasadoarei Venezuelei pe lângă UE. Aceasta, Claudia Salerno, reprezintă de asemenea interesele Venezuelei în Belgia şi Luxemburg.
Preşedintele Nicolas Maduro i-a dat luni şefei Delegaţiei Uniunii Europene la Caracas, Isabel Brilhante Pedrosa, un termen de 72 de ore pentru a părăsi Venezuela, ca reacţie la sancţiunile adoptate în aceeaşi zi de către UE la adresa a unsprezece funcţionari venezueleni implicaţi în acţiuni împotriva opoziţiei faţă de guvernul preşedintelui Nicolas Maduro, printre care Luis Parra, care în luna mai a încercat să ia locul opozantului Juan Guaido la conducerea parlamentului.
Juan Guaido este recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de circa 50 de ţări.
Şeful diplomaţiei europene a afirmat în repetate rânduri că "doar o soluţie negociată între venezueleni îi va permite acestei ţări să iasă din profunda sa criză".
Editor: Cristina Ianc