Un avion de pasageri a revenit pe aeroport, după ce căpitanul a fost atacat de o pisică în cabina piloților
Data publicării:
Un avion aparținând operatorului sudanez Tarco Aviation, care efectua o cursă între Khartoum (Sudan) și Doha (Qatar), a revenit pe aeroport la scurt timp după decolare, după ce căpitanul a fost atacat de o pisică, informează Al-Sudani News.
Pisica și-a făcut apariția în cabina piloților la jumătate de oră de la decolarea de pe aeroportul internațional din Khartoum. Incidentul s-a petrecut în data de 24 februarie.
O sursă a declarat pentru Al-Sudani News că pisica a apărut în cabina piloților și l-a atacat pe căpitan, obligându-l să întoarcă aeronava din drum și să revină la Khartoum. Potrivit informațiilor obținute de Al-Sudani News, avioanul a stat în afara hangarului cu o noapte înaintea zborului către Doha, iar pisica ar fi pătruns în cabină în timpul curățeniei sau verificărilor tehnice.