Foto: Gulliver / Getty Images
Autorităţile turce susţin că cel puţin unul dintre cele două aparate F-16 care au participat la lovitura de stat eşuată ar fi fost alimentat, în aer, de un avion-cisternă decolat de la Incirlik. Este şi motivul pentru care comandantul bazei aeriene, folosite în comun de armata turcă şi de trupele SUA, a fost arestat. Generalul Bekir Ercan Van a fost deţinut la Incirlik.
Conform agenţiei de ştiri Anandolu, anchetatorii caută înregistrările de trafic aerian şi datele radar din zilele de 15 şi 16 iulie.
Incirlik este extrem de important din punct de vedere militar. Aflată foarte aproape de ţărmul Mării Mediterane şi de graniţa cu Siria, este baza ideală pentru o ofensivă împotriva Statului Islamic. Mai ales dacă ne gândim că se află la doar 400 de kilometri de Raqqa, autoproclamata capitală a grupării jihadiste. Datorită poziţiei, americanii pot ajunge foarte repede în orice punct din această regiune mereu în fierbere.
Baza Incirlik a fost construită de inginerii americani după cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost extrem de importantă pentru Statele Unite pe toată perioada Războiului Rece, precum şi în timpul Războaielor din Golf sau a invaziei din Afganistan.
Avertismentele partenerilor externi
Calitatea de stat membru NATO a Turciei ar putea fi în pericol dacă Ankara abandonează principiile democratice şi statul de drept şi trece la reprimare în urma loviturii de stat eşuate, a avertizat secretarul de Stat american John Kerry, relatează Agerpres.
„NATO are o cerinţă în ceea ce priveşte democraţia”, a declarat John Kerry, ce Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate, Federica Mogherini, a avertizat la rândul ei Turcia cu privire la o eventuală executare a puciştilor. Mogherini a subliniat că ţările în care există pedeapsa cu moartea nu pot adera la Uniunea Europeană, în contextul în care în Turcia se discută despre reintroducerea pedeapsei capitale, care a fost abolită în 2004.
Oficialii europeni s-au declarat îngrijoraţi şi de promptitudinea cu care regimul turc a arestat şi concediat mii de angajaţi. Au fost arestaţi peste 7.500 de militari, poliţişti, procurori şi judecători. De asemenea, au fost concediaţi 8.700 de angajaţi ai Ministerului de Interne şi 1.500 din cel al Finanţelor.
„Arată ca şi cum ceva era pregătit deja. Listele erau disponibile imediat după eveniment (puci, n.r.), iar asta indică faptul că a fost ceva pregătit pentru a fi folosit la momentul oportun”, a declarat Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate.
„Aşa cum, în acea noapte tragică, am fost primii care am spus că instituţiile legitime şi democratice trebuie protejate, astăzi, vom spune împreună cu miniştrii că acest lucru nu înseamnă că litera legii şi sistemul separării puterilor în stat nu contează. Din contră, el trebuie să fie protejat spre binele ţării”, a spus Federica Mogerini, şefa diplomaţiei europene.
Statele Unite au cerut dovezi, după ce Turcia a cerut extrădarea clericului Fethullah Gulen, refugiat în America. Acesta este considerat de regimul de la Ankara „creierul" loviturii de stat eşuate.
„Vom susţine aducerea în faţa justiţiei a celor care au comis acest puci. Dar avertizăm şi asupra oricărei acţiuni dincolo de această limită şi insistăm asupra faptului că legile democraţiei trebuie respectate”, a declarat John Kerry.
„Am fi foarte dezamăgiţi dacă prietenii noştri americani ne-ar spune să aducem dovezi deşi membrii organizaţiei de asasini încearcă să distrugă un guvern ales, din ordinul acelei persoane”, a replicat premierul turc Binali Yildirim.
Şeful diplomaţiei americane a mai spus şi că ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, i-a dat asigurări că Guvernul va respecta democraţia şi legea. John Kerry spune însă că NATO va „măsura” acţiunile Ankarei: „O mulţime de oameni a fost arestată, şi a fost arestată foarte repede”.
Școală din rețeaua lui Fethullah Gulen, atacă în Germania
Mai multe persoane au atacat o şcoală deţinută în Germania de clericul Fethullah Gülen, adversarul preşedintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan. În imaginile postate pe reţele sociale apar mai multi oameni care lovesc cu pumnii şi picioarele geamurile şi uşile şcolii. Unii dintre ei fluturau steagul Turciei. Fortele de ordine au intervenit, iar protestul a fost oprit imediat. Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat public pe Fethullah Gülen că a fost în spatele tentativei de lovitură de stat. Clericul se află din 1999 în Statele Unite, unde a cerut azil politic. Preşedintele Trucei a cerut administraţiei Obama să-l extrădeze, dar Washingtonul a solicitat dovezi concrete din care să rezulte implicarea directă a acestuia în puciul de vineri noaptea.