Incendiul ameninţa mai multe case din zonă, dar şi pădurea prin care trecea linia de cale ferată. Pompierii au reuşit abia după zece ore să stingă flăcările.
Şase din cele 105 vagoane ale marfarului au sărit de pe şine din motive rămase până acum necunoscute şi imediat încărcătura a luat foc.
Nimeni nu a fost rănit, însă astfel de incidente sunt tot mai dese în Statele Unite. Luna trecută, un tren care transporta petrol a deraiat în statul american Virgina de Vest, iar în sudul Californiei, trei vagoane ale unui tren de călători au deraiat şi 51 de oameni au fost răniţi.