Top 20 al celor mai periculoase țări din lume pentru turiști
Data actualizării: Data publicării:
Unele țări sunt mai potrivite decât altele pentru turiști. În raportul lansat recent de Forumul Economic Mondial, care analizează starea de călătorie și turism a 136 de țări din jurul lumii, a reieșit care sunt, în momentul actual, cele mai periculoase țări pentru a ne petrece vacanța.
În cel mai nou raport de Călătorie și Turism există categoria de siguranță a turiștilor care vizitează respectiva țară. Este analizată măsura în care fiecare țară expune turiștii la riscuri de securitate, în mare pare, violență și terorism.
Jurnaliștii de la Business Insider au selectat cele mai periculoase 20 de țări din raport.
Țările pe care ar trebui să le evităm pentru vacanță sunt :
20. Republica Democrată Congo – Turiștii s-ar putea întâlni cu grupuri de persoane înarmate care circulă astfel pe străzi, în mai multe zone ale țării, ei fiind foarte violenți.
19. Thailanda – Zona de sud a Thalilandei este cea mai periculoasă din cauza legii marțiale, fiind numeroase crime în provinciile: Yala, Pattani, Narahiwat și Songkhla. Mulți români aleg să petreacă vacanța în această țară datorită peisajelor frumoase și a prețurilor reduse.
18. Jamaica – Deseori au loc crime violente și împușcături, mai ales în Kingston și Montego Bay.
17. Africa de Sud – Mulți localnici și-au angajat gărzi de corp pentru a se proteja de crime. Violurile și crimele sunt, de asemenea, frecvente în această țară.
16. Guatemala – Zona apropiată de granița cu Mexic este cea mai periculoasă din cauza traficanților de droguri. Furturile de mașini și jafurile armate sunt des întâlnite aici.
15. Ciad – Isis, Al Qaida și Boko Haram sunt toate active în Chad. Nu doar localnicii sunt ținta lor, dar și turiștii.
14. Bangladesh – Pe lângă atacurile teroriste, vremea extremă expune țara la numeroase dezastre naturale.
13. Mali – Riscul atacurilor teroriste este foarte mare, mai ales în capitala, Bamako, dar și în partea nordică și centrală.
12. Liban – Numărul mare de grupuri extremiste din Liban, atrage atacurile teroriste foarte des. Se întâmplă des ca mici divergențe între vecini să se transforme în adevărate lupte de stradă.
11. Filipine – Împușcăturile și răpirile sunt frecvente aici și vizează, mai ales, străinii.
10. Ucraina – Luptele dintre forțele armate ucrainene și separatiștii pro-ruși înarmați sunt foarte comune, mai ales în zonele estice și sud-estice.
9. Honduras – Este una dintre țările unde se întâmplă cele mai multe crime.
8. Kenya – Grenadele, împușcăturile și înjunghierile sunt la tot pasul în Kenya.
7. Egipt – Este un stat sub amențarea Isis și a altor grupuri extremiste, iar zonele turistice nu sunt lăsate deoparte. Cel mai des, mijloacele de transport sunt ținta teroriștilor. Printre sutele de mii de turiști care vizitează Egyptul, se numără și foarte mulți români.
6. Venezuela – Lipsurile de mâncare, apă, medicamente și electricitate au transformat țara într-un haos total. Crime, răpiri, furturi de mașini sunt printre formele de violență la care ne expunem când călătorim în Venezuela.
5. Nigeria - Zonele unde se strânge multă lume sunt cele mai periculoase - biserici, școli, restaurante și hoteluri – din cauza grupurilor extremiste, precum Boko Haram.
4. Pakistan – Conflictul religios macină Pakistanul de ani buni, iar violența împotriva anumitor grupuri religioase este foarte comună în această țară.
3. El Salvador – Este una dintre țările cu cele mai multe crime. Sunt multe clanuri periculoase din cauza violenței. Cea mai cunoscută este banda Mara.
2. Yemen – Grupurile de rebeli din capitala Yemenului, Sanaa, țintesc atât localnicii, cât și străinii. Grupul Al Qaida este activ aici.
1. Columbia – Deși nu mai este la fel de periculoasă cum era odată, vizitarea Columbiei implică niște riscuri. Grupuri armate sunt responsabile de răpiri, trafic de droguri și tâlhării care au loc pe tot teritoriul țării. Statul nu este scutit nici de acte teroriste, precum explozii în marile orașe , cum ar fi Bogota.