Suedia. O femeie de serviciu a furat un tren cu care a intrat într-un bloc din Stockholm

Data publicării:
1-43896

Femeia a fost grav rănită în incidentul pe care l-a provocat marţi dimineaţă cu trenul de patru vagoane şi este în prezent internată la Spitalul Karolinska din capitală. Nimeni altcineva nu a fost rănit, însă o femeie a fost prinsă sub dărâmături timp de circa două ore, până la intervenţia echipajelor de urgenţe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei Lars Bystrom, citat de cotidianul suedez The Local, femeia de serviciu este arestată. Motivele gestului său sunt pentru moment necunoscute.

Purtătorul de cuvânt al companiei Arriva, care administrează căile feroviare suedeze, a declarat că tânăra, în vârstă de 22 de ani, a furat trenul dintr-un depou din afara capitalei, lângă podul Dalarö, în jurul orei 2 ale dimineţii de marţi. A parcurs 1,6 kilometri până la ultima staţie de pe linia ferată, unde trenul a deraiat şi a intrat într-o clădire cu trei etaje, a detaliat purtătorul de cuvânt Tomas Hedenius.

Potrivit cotidianului Expressen, în clădire se aflau în acel moment cinci locatari, în trei apartamente diferite, care dormeau în momentul accidentului. „Este un noroc fantastic că nimeni nu a fost rănit”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ulf Lindgren, citat de agenţia de presă suedeză TT.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri