Două ambarcaţiuni de pasageri andocate pe Dunăre şi un doc al companiei de transport public din Budapesta BKV au fost avariate după ce au fost lovite de o barjă dintr-un convoi care se deplasa duminică seara pe fluviul ce străbate capitala ungară, informează dailynewshungary.com.
Comandamentul Poliției din Budapesta (BRFK) a declarat că, potrivit informațiilor momentului, accidentul nu a afectat Podul Margit. BRFK a declarat pentru 444 că barja se deplasa în sens ascendent, adică împotriva direcției Dunării, când frânghia barjei de împingere s-a rupt, provocând întoarcerea barjei. Apoi a intrat în coliziune cu cele două nave și docul.
Nu s-au înregistrat răniţi în urma accidentului, a precizat BKV, menţionând că amploarea pagubelor este în curs de evaluare.
Autorităţile investighează circumstanţele în care s-au produs accidentul.
Acesta nu a afectat serviciul de transport de pasageri al companiei publice.
Poliţia a anunţat la rândul său că l-a interogat în calitate de suspect pe căpitanul ucrainean al convoiului implicat în accident, căruia i-a fost ridicat permisul de conducere de ambarcaţiuni.
În mai 2019, aproape 30 de pasageri, majoritatea turişti sud-coreeni, şi-au pierdut viaţa la Budapesta în apele Dunării în urma coliziunii dintre o navă de agrement şi un vas de croazieră.
O înregistrare video a incidentului circulă pe rețelele de socializare, un utilizator postând imagini pe canalul său TikTok, care arată barja, cu partea sa frontală intrând în contact cu mai multe bărci mai mici aflate alături. Pompierii au fost de asemenea chemați la fața locului, dar, după cum s-a dovedit, ajutorul lor nu a fost necesar.
@jzsef427FRISS: Hajóbaleset a Dunán❗️Több hajónak is nekicsapódott, aztán a Margit hídnak ütközött egy uszály ott, ahol korábban a Hableány elsüllyedt. Fotók és részletek itt 👉 https://budapestkornyeke.hu/hajobaleset-a-dunan-tobb-hajonak-csapodott-egy-iranyithatatlan-uszaly-majd-a-margit-hidnak-utkozott-fotok/
♬ eredeti hang - Ihász Dominika
Editor : Marina Constantinoiu