SUA avertizează Rusia şi China: Ar putea exista consecinţe în cazul Snowden

Data publicării:
snowden - 5771437-AFP Mediafax Foto-The Guardian-4

„Edward Snowden este un trădător şi trebuie adus în faţa justiţiei”, a declarat John Kerry, potrivit Mediafax.

Avionul care urma să îl transporte pe Snowden de la Moscova în Cuba a decolat luni, dar nimeni nu l-a observat la bord pe fostul consultant al NSA.

Compania Aeroflot a confirmat că Edward Snowden nu se află la bordul aeronavei, infomează AFP și Reuters. Este o veste proastă pentru mai mulți jurnaliști care se îmbarcaseră în avionul cu destinația Havana, în speranța că vor zbura împreună cu acesta.

Jurnaliștii nici măcar nu își vor putea îneca amarul, întrucât la bordul aparatelor Aeroflot cu destinația Havana nu se vând băuturi alcoolice.

Statele Unite și-au exprimat dezamăgirea că autorităţile din Hong Kong nu l-au arestat pe fostul consultant NSA Edward Snowden.  „Demersurile pentru extrădarea domnului Snowden din Hong Kong au fost făcute înainte ca acesta să părăsească acest teritoriu”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Justiţiei.

Edward Snowden, fostul consultant IT care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong-ul duminică dimineaţă, la bordul unui avion al companiei Aeroflot, cu destinaţia Moscova.

E. Snowden, în vârstă de 29 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând reţele de socializare.

Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze.

Potrivit site-ului WikiLeaks, Edward Snowden solicită azil politic în Ecuador.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri