Video Elicea unei eoliene, care risca să cadă peste un azil de bătrâni, s-a prăbușit în timpul nopții. „Urmează să fie demontat tot sistemul”

Data actualizării: Data publicării:
colaj eoliana evacuati2

Elicea unei centrale eoliene din cartierul Via, din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, a început să funcționeze necotrolat din cauza vântului, fiind riscul să se prăbușească peste un cămin în care locuiesc 72 de vârstnici, aflat la zece metri distanță, a informat ISU Constanța. Oamenii au fost evacuați și au înnoptat la o grădiniță aflată în apropiere, însă astăzi vor reveni în cămin, căci elicea s-a prăbușit, în timpul nopții, fără să fie înregistrată vreo pagubă.

ACTUALIZARE 26 decembrie, ora 8.17: Elicea eolienei s-a prăbușit, în timpul nopții, fără să provoace vreo pagubă, a anunțat în direct la Digi24, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgențe. 

„În urma discuțiilor pe care le-am avut ieri cu prefectul județului, urmează să fie demontat azi tot sistemul. Azi, în jurul orei 4, s-a prăbușit elicea, fără pagube, din fericire”, a spus, în direct la Digi24, Raed Arafat.

El a precizat și ca vârstnicii se pot întoarce acum la azil. La fel, și cei care locuiau în cele 9 locuințe care au fost, de asemenea, evacuate pot reveni în casele lor.

ACTUALIZARE 00.40 „Au fost relocaţi cei 72 de bătrâni, acum se impune evacuarea pe o rază de 250 m la case”, a transmis ISU Constanţa. 

ACTUALIZARE 23.15 ISU Constanța a evacuat persoanele din incinta căminului. Ele vor fi cazate la o grădiniță aflată la circa 500 de metri de azil. Autoritățile au luat decizia de evacuare din cauza riscului iminent ca elicea eolienei să se desprindă. Într-o intervenție la Digi 24, RAed Arafat, șeful DSU a spus că în incinta căminului există și rezervoare de GPL.

„Căminul de bătrân va fi evacuat complet, am solicitat colegilor de a evalua zona din jur, dacă mai sunt case sau alte amplasamente unde sunt oameni în apropierea acestei eoliene, să fie evacuate și ele. Motivul este simplu: dacă se desprinde, nu știm unde lovește, unde cade”, a declarat Raed Arafat.

„Mai există un risc în curtea căminului, unde există și rezervoare GPL. Așa că, pentru a preveni orice situație, pentru că eoliană nu va putea fi controlată până nu scade viteza vântului și acest lucru probabil mâine, cândva se va întâmpla - decizia este de a evacua”, a mai spus secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Au fost mobilizate microbuze de la ISU Constanța, mașini de multiple victime care permit evacuarea mai multor persoane în grup sau mai multor persoane pe targă, astfel încât să fie evacuarea făcută mai rapid, a mai spus oficialul.

„Este o grădiniță la 500m aproximativ și acolo vor fi dus duse persoanele. Pompierii vor asigura ce este nevoie,  împreună cu autoritățile locale, ce este nevoie pentru cazarea lor în condiții corecte, adică cât se poate de corecte. Să zicem că nu vor fi egale cu condițiile din căminul unde stăteau până se vor întoarce acolo și sperăm cât mai repede. Dar la acest moment grădinița și pompierii vor asigura și alte posibilități de cazare împreună cu autoritățile locale”, a mai spus Raed Arafat.

Screenshot 2024-12-25 at 22.05.52
Centrala eoliană se află la câțiva metri de corpul unei clădiri a căminului de bătrâni din Poarta Albă. Foto: captură Google Street View

Știrea inițială. „Nu există un risc momentan de a se desprinde elicea, dar nu excludem această variantă dacă vremea se înrăutăţeşte. Se analizează decizia ca cele 72 de persoane să fie relocate la grădiniţă”, a transmis ISU Constanţa, potrivit News.ro.

Inspectoratul pentru situații de Urgență a a nuțat miercuri seară că o  „eoliană defectă funcţionează necontrolat în Poarta Albă str. Căminului (cartier Via). Din primele informaţii, elicea unei turbine eoliene se învârte necontrolat din cauza condiţiilor meteo”. Sursa citată a precizat că aceasta este amplasată în curtea unui cămin de bătrâni, la o distanţă de circa 10 metri de obiectiv, existând riscul desprinderii elicei.

În căminul de bătrâni se află  72 persoane.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri