RUSIA. O emisiune tv a fost suspendată, din cauza glumelor despre divorţul lui Vladimir Putin

Data publicării:
putin si sotia Liudmila - mfax

Puternic, viteaz, sensibil şi dintr-o dată singur. Aşa începe prezentarea atribuită lui Vladimir Putin pe un site de matrimoniale, sub numele de "Russian Teddy Bear", în traducere "Ursuleţul Rusesc". Aflăm de acolo că preşedintele rus este interesat să cunoască femei cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani şi că are un corp magnific. 

Autorul profilului spune că este interesat de o relaţie serioasă şi că nu caută doar petreceri bunga bunga, "aşa cum fac alţii", o trimitere evidentă la fostul premier Silvio Berlusconi.

La rubrica „Lucruri care îmi plac", cel care se dă drept Vladimir Putin menţioneză formaţia Pussy Riot, trupă care a protestat în numeroase rânduri faţă de liderul de la Kremlin. Tinerele au fost condamnate la închisoare cu executare, pentru huliganism. Înainte de a primi mesaje de la admiratoare interesate, „Ursuleţul Rusesc" dezvăluie o ultimă cerinţă importantă: „Fără grăsuţe".

Şi presa rusă a făcut haz pe tema divorţului din familia Putin. Prezentatorii programului "Reţeaua socială", o emisiune pentru tineri, au glumit pe seama aşa-zisului profil al lui Vladimir Putin, de pe un alt site de matrimoniale, de această dată rusesc.

Gluma nu a fost gustată de toată lumea şi emisiunea a fost scoasă de pe post. Directorul postului neagă că suspendarea programului ar avea legătură cu glumele pe seama lui Vladimir Putin.

Joi seară, preşedintele rus şi soţia sa, Ludmila, şi-au anunţat divorţul, după 30 de ani de căsnicie. Ei şi-au motivat decizia prin faptul că abia apucă să se vadă, din cauza programului încărcat şi a preocupărilor diferite. Cei doi au împreună două fete.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri