Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit cercetătoarelor Emmanuelle Charpentier si Jennifer A. Doudna pentru dezvoltarea unei metode de editare a genomului. Acestea au descoperit unul dintre cele mai eficiente instrumente ale tehnologiei genetice: CRISPR/Cas9. Cu ajutorul acestui instrument, cercetătorii pot schimba ADN-ul animalelor, plantelor și microorganismelor cu o precizie extrem de mare, scrie CNN.
Göran K. Hansson, secretar general al Academiei Regale de Științe din Suedia, a declarat că premiul din acest an a fost despre „rescrierea codului vieții”.
Instrumentele de editare a genei CRISPR/Cas9 au revoluționat științele moleculare și au adus noi oportunități pentru creșterea plantelor, au contribuit la terapiile inovatoare împotriva cancerului și pot face ca visul vindecării bolilor moștenite să devină realitate.
Charpentier, din Franța, și Doudna, din SUA, sunt primele femei care au câștigat împreună Premiul Nobel pentru Chimie.
Citește și Premiul Nobel 2020 pentru Fizică, acordat pentru descoperiri în domeniul găurilor negre: Roger Penrose, Reinhard Genzel şi Andrea Ghez
În 2019, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătorilor John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham şi Akira Yoshino pentru dezvoltarea bateriilor litiu-ion.
În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii precedenţi.
Citește și Cercetătorii care au descoperit virusul hepatitei C primesc Nobelul pentru medicină
Editor : Robert Kiss