Sediul unui oficial poștal din Germania a fost evacuat, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza mirosului înțepător care provenea dintr-un colet cu patru fructe de durian, scrie CNN.
Forțele de ordine și pompierii au descis, sâmbătă la sediul Poștei din orașul Schweinfurt, după ce angajații au anunțat că unul dintre pachete emană un miros înțepător.
"Din cauza conținutului necunoscut, nu era clar dacă pachetul suspect presupunea un risc mai mare", a explicat șeful departamentului de poliție din Schweinfurt.
Aproximativ 60 de angajați au fost evacuați înainte ca pachetul să fie examinat cu atenție. S-a dovedit că era vorba doar de patru fructe de durian pe care un localnic a vrut să i le trimită unui prieten din Nürnberg.
"Doisprezece angajați care s-au plâns de stări de greață au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului", potrivit poliției din Schweinfurt. Șase dintre aceștia au fost transportați la spital, ca o măsură suplimentară de siguranță.
În cele din urmă, coletul a ajuns la destinație.
Originar din Indonezia, fructul de durian este binecunoscut pentru mirosul său distinctiv care provoacă reacţii ce ajung până la dezgust profund. În unele ţări asiatice, acesta este interzis în mijloacele de transport public şi în hoteluri.
Editor: Cristina Iancu