Moartea lui Fidel Castro aduce mai aproape sfârşitul unei ere de oameni politici care au marcat secolul trecut. În egală măsură adulat şi demonizat, fostul lider cubanez a fost exemplu pentru o generaţie întreagă de oameni de stat din America Latină şi totodată inamic pentru liderii occidentali. Dar astăzi şi unii, şi ceilalţi îi recunosc locul în istorie.
FOTO: Gulliver/GettyImages
Ultimul lider al Uniunii Sovietice, şi un fidel al regimului cubanez, a fost printre primii care s-au lansat într-un lung elogiu.„Fidel a rezistat şi şi-a consolidat ţara în timpul celui mai dur embargo american, în ciuda presiunii colosale şi a reuşit să îşi îndrume ţara spre o dezvoltare independentă", a spus Mihail Gorbaciov.
Urmaşul lui la Kremlin a subliniat şi el aura legendară a lui Fidel Castro. „Acest om de stat este considerat, pe bună dreptate, un simbol al istoriei moderne a lumii. Fidel Castro a fost un prieten sincer şi de nădejde al Rusiei”, crede Vladimir Putin.
Prieten mult mai apropiat regimului de la Havana, preşedintele Venezuelei a telefonat în Cuba ca să transmite condoleanţe.
„Am vorbit cu Raul (Castro n.red.) şi i-am transmis cele mai sincere condoleanţe. Este o grea lovitură pentru toţi revoluţionarii, toţi revoluţionarii din lume. Toate gândurile noastre se îndreaptă spre generosul popor cubanez, curajosul şi viteazul popor cubanez”, a spus Nicolas Maduro.
Preşedintele Franţei a fost primul lider european care a avut ceva de spus după moartea lui Fidel Castro. Şi-a ales însă cuvintele cu mare grijă dată fiind controversata moştenire politică a revoluţionarului cubanez.
„Fidel Castro a fost un uriaş personaj al secolului trecut. (...) Da, a adus şi multe dezamăgiri, dar şi-a dorit, întotdeauna, cu mândrie, să apere poporul cubanez de toate presiunile externe”, a declarat Francois Hollande.
La rândul său, șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a vorbit despre „profilul istoric” al lui Castro și a subliniat ceea ce a însemnat pentru Cuba, precum și „marea influență” pe care a avut-o în regiune.
Un mesaj de condoleanţe a venit şi din partea autorităţilor de la Beijing. „Poporul chinez a pierdut un aliat bun şi loial. Dar Castro va trăi veşnic”, a transmis preşedintele chinez într-un mesaj citit în deschiderea celui mai important jurnal al zilei de la televiziunea de stat.