Revoluţia continuă în Venezuela, chiar şi după moartea fostului preşedinte Hugo Chavez. Noul lider de la Caracas susţine că a găsit modalitatea de a aduce zâmbetul pe faţa venezuelenilor.
„Am decis să creăm biroul vice-ministerului şi l-am numit astfel în onoarea comandantului nostru Chavez şi a lui Simon Bolivar”, a anunțat Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei.
Ştirea nu a fost primită cu entuziasm pe străzile din capitala Venezuelei, unde oamenii sunt mai preocupaţi de traiul de zi cu zi.
Înfiinţarea noului post din Venezuela aminteşte de romanul 1984 scris de George Orwell, despre o societate condusă de un regim totalitar şi supravegheată în permanenţă de Fratele cel Mare. În romanul respectiv erau patru ministere speciale - cel al Păcii, al Adevărului, al Iubirii şi al Abundenţei.